Echipa de robotică Volta Circuits, de la Colegiul Național „Petru Rareș”, a fost inclusă în campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României”, inițiativă care aduce în prim-plan copii și tineri din România, care, prin pasiunea și talentul lor, au reușit să se facă remarcați la nivel național și internațional.
„Tinerii români pun în mișcare roțile progresului, iar Echipa Volta Circuits este exemplul perfect al acestei energii dinamice.
Participanți la campania <100 de tineri pentru dezvoltarea României>, membrii echipei Volta Circuits aduc un suflu nou în domeniul roboticii și al tehnologiilor avansate”, spun inițiatorii campaniei.
Fondată în 2016 sub numele de Impulsive, echipa a demonstrat încă de la început o determinare extraordinară.
Primul an a fost marcat de o reușită spectaculoasă, câștigând etapa națională de robotică și calificându-se la Campionatul Mondial FTC - FIRST Tech Challenge - din SUA. Aceasta a fost doar prima dintr-o serie de realizări remarcabile care aveau să urmeze.
Pe parcursul anilor, echipa și-a schimbat componența și numele, consolidându-și reputația prin numeroase premii și calificări la etapele naționale.
Din 2021, echipa a intrat într-o nouă etapă a existenței sale, cu o nouă componență și un nou nume: Volta Circuits, care reflectă pasiunea pentru inovație și tehnologie.
Anul trecut, Volta Circuits a fost singura echipă din Suceava care s-a calificat la faza națională a concursului FTC.
Rezultate excelente a avut și în cadrul competițiilor CANSAT, Qube2Space și ROSEF, inclusiv calificarea la etapa internațională ISEF, cea mai mare competiție de inventică din lume.
„O altă realizare deosebită a fost la Olimpiada de Creativitate Științifică, unde doi foști membri s-au calificat la etapa internațională EUCYS, programată să aibă loc în luna septembrie, în Polonia”, spun reprezentanții campaniei.
Cu un nucleu activ de șapte membri dedicați – Cezara Bertea, Ștefan Tonegari, Paul Spoială, Nicola Chirilă, Maria Handragel, David Beraru și Fabian Volintiru - echipa este coordonată cu profesorii de fizică Anca Greculeac, director adjunct al colegiului sucevean, și Victor Șutac, și un fost membru al echipei, Paul Ungureanu.
„Echipa Volta Circuits este un simbol al potențialului tineretului românesc. Prin pasiunea, dedicarea și inovația lor, acești tineri demonstrează că viitorul României este în mâini bune”, au mai spus cei responsabili de campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României”, menționând că toți tinerii evidențiați în acest proiect vor fi incluși în primul catalog al excelenței românești, ce va fi lansat la finalul acestui an.