Administrația Națională de Meteorologie a emis marți o nouă serie de avertizări de caniculă și disconfort termic ridicat, de tip cod galben, cod portocaliu și cod roșu.
Pentru marți, 20 august, codul galben vizează zonele din sudul Banatului, nordul și estul Olteniei, cea mai mare parte a Munteniei și a Moldovei, Dobrogea continentală, estul și sud-estul Transilvaniei
Valul de căldură se va menține, astfel încât va fi disconfort termic ridicat și caniculă în sudul Banatului, nordul și estul Olteniei, cea mai mare parte a Munteniei și a Moldovei, Dobrogea continentală, estul și sud-estul Transilvaniei. Temperaturile maxime se vor situa în general între 33 și 36 de grade.
O avertizare de tip cod portocaliu de val de căldură persistent, caniculă, disconfort termic accentuat vizează nordul Banatului și al Crișanei, Maramureș, cea mai mare parte a Transilvaniei, nord-estul Moldovei, sudul și centrul Munteniei
Valul de căldură va persista pentru a opta zi consecutiv. În nordul Banatului și al Crișanei, Maramureș, cea mai mare parte a Transilvaniei, nord-estul Moldovei, sudul și centrul Munteniei va fi caniculă și disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. În general, temperaturile maxime vor fi de 36...38 de grade și minimele de 18...23 de grade (local vor caracteriza o noapte tropicală).
Cele mai fierbinți zone sunt în județele Arad și Bihor, unde valul de căldură va persista pentru a opta zi consecutiv. Temperaturile maxime vor fi în jurul a 38 de grade. Va fi caniculă și disconfort termic deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Minimele, de 18...23 de grade, local vor caracteriza o noapte tropicală.