Doi elevi ai Colegiului „Alexandru cel Bun” Gura Humorului au fost prinși în timp ce încercau să copieze la proba scrisă la limba și literatura română din cadrul bacalaureatului, candidații fiind eliminați din sala de examinare de profesorii supraveghetori.
Cei doi au încercat să se inspire de pe fițuici și de pe telefonul mobil. Candidații susțineau proba la centrul de examen organizat la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară.
93 de elevi au absentat de la prima probă scrisă de la sesiunea din toamnă a examenului de bacalaureat.
Potrivit Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Suceava, au fost prezenți 442 candidați, dintr-un total de 537 candidați înscriși pentru a susține testarea.
Proba s-a desfășurat luni, 19 august, în trei centre de examen (Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară, Colegiul Economic ”Dimitrie Cantemir” și CT „Petru Mușat”).
Marți, 20 august, este programată proba la alegere a profilului (539 de elevi înscriși la matematică, 133 la istorie).
Urmează proba la alegere a profilului și specializării (fizică, biologie, chimie, geografie, logică, argumentare și comunicare, psihologie, economie, sociologie, informatică), unde sunt așteptați 639 de elevi.
Conform calendarului Ministerului Educației, primele rezultate vor fi publicate luni, 26 august, până la ora 12:00. În aceeași zi, între orele 12:00 și 18:00, pot fi depuse contestațiile, la centrele de examen, în format fizic sau online, la adresa de e-mail indicată de centrul de examen. Între 27 și 29 august are loc rezolvarea contestațiilor, iar pe 30 august se afișează online pe bacalaureat.edu.ro rezultatele finale.
În zilele în care sunt programate probe scrise, Ministerul Educației pune la dispoziția celor interesați, între orele 8:00-16:00, linia TelVerde 0800 801 100 pentru sesizarea eventualelor disfuncționalități privind organizarea/desfășurarea examenului.
Pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiții, cumulativ: să susțină probele scrise și să fie notat cu cel puțin 5 la fiecare dintre acestea și să obțină media 6, cel puțin.