Un telefon la serviciul unic de urgență 112 le-a permis polițiștilor să prindă un participant la trafic care a comis un șir întreg de infracțiuni. În baza informațiilor primite, polițiștii au mers pe drumul comunal 54, din satul Poiana, comuna Zvoriștea, unde au observat, în jurul orei 23.00, o motocicletă. Oamenii legii au făcut semnalele regulamentare de oprire, iar cel care conducea vehiculul s-a conformat și a tras pe dreapta. S-a constatat că este vorba de un bărbat de 44 de ani, din comuna Zvoriștea. Acesta nu a putut prezenta nici un fel de document, iar în plus emana și halenă alcoolică. A fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, a fost dus la spital, pentru a-i fi luate probe de sânge. Mai mult, după ce au verificat în baza de date, polițiștii au constatat că bărbatul nu avea permis de conducere. În plus, motocicleta nu era înmatriculată și nu se putea circula cu ea pe drumurile publice. În aceste condiții, motociclistul este cercetat acum pentru comiterea a trei infracțiuni: „punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat”, „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „conducerea uni vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”.