Președintele ales al Consiliului Județean Suceava, deputatul PSD Gheorghe Șoldan, a anunțat că a fost lansată licitația pentru construcția lotului 2 al autostrăzii A7 pe tronsonul Pașcani – Suceava. „Dezvoltarea județului Suceava prinde contur”, a transmis Gheorghe Șoldan.
El a precizat că investiția în cel de-al doilea lot al autostrăzii Pașcani Suceava este de 3,6 miliarde de lei.
„După scoaterea la licitație a primului lot din Autostrada Pașcani – Suceava, astăzi a fost publicat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) anunțul de licitație pentru proiectarea și execuția celui de-al doilea lot”, a precizat președintele ales al CJ Suceava.
El a arătat că termenul pentru depunerea ofertelor a fost stabilit pentru data de 30 septembrie 2024, iar durata totală a proiectului, inclusiv proiectarea și execuția, este de 30 de luni.
Gheorghe Șoldan a declarat că lotul al doilea, care se întinde pe aproape 29 de kilometri, va include lucrări de mare complexitate, precum construcția unui pod peste râul Siret și DJ208C, cu o lungime de 845,10 metri și a unui pasaj peste CF511, cu o lungime de 625,10 metri.
Pe acest tronson urmează să fie realizate numeroase facilități moderne, inclusiv parcări de scurtă durată și spații de servicii dotate cu stații de încărcare pentru mașinile electrice. Șoldan a mai afirmat că în plus, este prevăzut și un drum de legătură de aproximativ 5,2 kilometri către Aeroportul "Ștefan cel Mare" Suceava.
Proiectul pentru construcția acestui tronson de autostradă va fi finanțat din fonduri europene nerambursabile prin Programul Transport 2021-2027.