Ministerul Educației stabilește, în premieră, calendarul simulărilor examenelor naționale înainte de începerea anului școlar. Testările pentru elevii din anii terminali ar urma să aibă loc în luna martie.
De regulă, datele acestor evaluări erau anunțare în luna decembrie sau ianuarie.
Ligia Deca, ministrul educației, a anunțat duminică, 11 august, că „am ținut cont de sugestiile dumneavoastră ca datele simulărilor pentru evaluarea națională și bacalaureat să fie publicate mai devreme. Prin urmare, ca noutate față de anii școlari trecuți, stabilim datele simulărilor naționale înainte de începerea anului școlar.
Având în vedere structura anului școlar viitor, propunem ca probele să aibă loc în luna martie.
Pentru transparență și posibilitatea de a ne oferi feedback, această propunere va fi lansată curând în consultare publică de către Ministerul Educației, împreună cu propunerile de calendare pentru examenele naționale”.
Primii care vor trece prin testări sunt elevii de gimnaziu, care vor susține probele simulării evaluării naționale începând cu data de 17 martie, când e programată proba de limba română.
Urmează pe 18 martie proba de matematică și pe 19 martie – proba la limba maternă. Rezultatele vor fi afișate pe 31 martie.
Cât privește examenul de bacalaureat, liceenii vor susține prima probă, limba și literatura română, pe 24 martie.
Pe 25 martie este programată proba obligatorie a profilului (matematică sau istorie), 26 martie - proba la alegere a profilului și a specializării, 27 martie – limba maternă.
Pe 8 aprilie vor fi comunicate rezultatele.
Potrivit Ministerului Educației, rezultatele obținute de elevi la simularea evaluării naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a și la simularea probelor scrise ale examenului național de bacalaureat, sunt analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ în care s-au desfășurat aceste simulări, prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri pentru îmbunătățirea performanțelor școlare.
Ministerul de resort spune că aceste probe urmăresc „familiarizarea elevilor cu rigorile examenelor naționale și au scopul de a optimiza rezultatele obținute de către elevii din învățământul preuniversitar, la finalul studiilor gimnaziale/liceale”.