Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți au anunțat că au luat măsura reținerii pentru 24 de ore față de un inculpat care și-a agresat soția în condițiile în care avea impus deja un ordin judecătoresc, prin care i se interzicea să se apropie de aceasta.
Chiar și în aceste condiții, pentru că așa este practica în cazul acestor infracțiuni pedepsite destul de blând de Codul Penal, inculpatul a mai primit o șansă, în sensul că după 24 de ore de arest a fost pus în libertate, sub măsura controlului judiciar, care îi impune mai multe obligații și restricții. Restricții pe care le-a încălcat deja o dată.
Procurorii au constatat în cazul inculpatului F.D. „încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție”, constând în aceea că la data de 31.07.2024, în jurul orei 15:30, a încălcat măsurile dispuse prin Ordinul de protecție emis împotriva sa de către Judecătoria Rădăuți, prin aceea că s-a apropiat nejustificat la o distanță mai mică de 50 de metri de persoana vătămată F.A., respectiv cu intenţie, a mers în drumul public din faţa domiciliului acesteia și a provocat scandal, proferând cuvinte şi expresii jignitoare la adresa ei.
Mai mult, cu aceeași ocazie, bărbatul a exercitat și violențe fizice asupra soţiei sale, fapt care i-a adus punerea sub acuzare și pentru infracțiunea de violență în familie.
Bărbatul este acuzat că a îmbrâncit-o şi a prins-o violent cu mâna de gură pe femeie și a strâns-o, provocându-i leziuni care necesită 3-4 zile de îngrijiri medicale, dar mai ales o puternică stare de temere.
După 24 de ore de arest, procurorul de caz a dispus măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile față de inculpat.
Acestuia i s-a adus la cunoștință că orice încălcare a controlului judiciar va duce la solicitarea unui mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.
”Cercetările continuă în cauză în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi stabilirii răspunderii judiciare”, se arată într-un comunicat al procurorilor de la Rădăuți.