Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
luni, 5 aug 2024 - Anul XXIX, nr. 182 (8711)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9759 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,7742 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

„Toată lumea trebuie să știe să acorde primul ajutor, inclusiv copiii”, afirmă medicul de familie Adriana Mihalaș

Luni, 5 August 2024 (16:01:45)de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

„Toată lumea trebuie să știe să acorde primul ajutor, inclusiv copiii”, a declarat, vineri, secretarul general al Colegiului Medicilor București, medicul de familie Adriana Mihalaș, la Mănăstirea Voroneț, unde a participat la susținerea unui curs de resuscitare și defibrilare automată externă, organizat pentru călugărițe și personal auxiliar din mănăstirile UNESCO din județul Suceava, la inițiativa stareței de la Voroneț, Gabriela Platon.

Dr. Mihalaș a dat ca exemplu situația în care un copil este lăsat cu bunicul și la un moment dat bunicul cade. „Copilul trebuie să știe să sune la 112, să spună câți ani are, cum se numește și ce s-a întâmplat, astfel încât dispecerul să deducă faptul că acel copil a fost instruit”, a arătat medicul.

În cazul unui infarct sau al unui accident vascular cerebral, în care fiecare secundă care trece contează, un astfel de demers pe care îl face un copil instruit până la sosirea echipajelor medicale se poate dovedi salvator.

Dr. Mihalaș, care de 30 de ani profesează în București, este născută în Gura Humorului și în ultimii 2 ani a derulat în zonă mai multe proiecte de instruire a localnicilor cu sau fără pregătire medicală, în privința acordării primului ajutor de urgență.

Printre aceștia s-au numărat și 18 preoți din sate din județul Suceava. Tot ea a donat Mănăstirii Voroneț un defibrilator automat extern, care în cazul unui stop respirator analizează automat ritmul electric al inimii și, în cazul în care detectează o tulburare de ritm care poate răspunde la șoc, îl va livra automat.

În cazul fibrilației ventriculare, cu cât defibrilarea intervine mai rapid, cu atât mai mari sunt șansele de resuscitare. Medicul a subliniat că dispozitivul este sigur, nu prezintă riscuri pentru salvator și nu poate răni persoana inconștientă, ceea ce face să poată fi folosit de orice persoană. „M-am simțit onorată să fac această donație mănăstirii, anul trecut. Maica stareță a zis că <dacă mi l-ai dat trebuie să mă înveți să-l și folosesc>”, a argumentat zâmbind dr. Adriana Mihalaș prezența la cursul de resuscitare și defibrilare automată externă organizat la Mănăstirea Voroneț. 

 

 

 

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului „Toată lumea trebuie să știe să acorde primul ajutor, inclusiv copiii”, afirmă medicul de familie Adriana Mihalaș.
 Vizualizări articol: 753 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
„Toată lumea trebuie să știe să acorde primul ajutor, inclusiv copiii”, afirmă medicul de familie Adriana Mihalaș0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Alte titluri din Ultima ora local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei