Un accident violent s-a produs sâmbătă dimineață pe DN 17, între Ilișești și Păltinoasa.
O autoutilitară de transport marfă, scăpată de sub control de șofer, s-a răsturnat de mai multe ori în afara părții carosabile. E
chipajele medicale ajunse de urgență la fața locului au găsit doi răniți, care din fericire erau conștienți și cooperanți.
Ambii răniți au fost transportați la spital pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.
La fața locului au intervenit pompierii militari ai Detașamentului Suceava, cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD B2, cu sprijinul unui echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Suceava.