Investiții în valoare de aproximativ 16 milioane de lei urmează să fie demarate la un colegiu tehnic din municipiul Suceava, în scopul dezvoltării învățământului dual.
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a anunțat că la licitația organizată în acest scop au fost depuse deja trei oferte, exprimându-și speranța că sunt eligibile și se va putea trece rapid la desemnarea unui câștigător și semnarea contractului de execuție.
Ofertanții sunt toți firme cu experiență în domeniu, cu numeroase lucrări realizate în Suceava și nu numai - Trutzi Construct Suceava, Test Prima Suceava și asocierea Serval Solution Suceava, Cornell's Floor Botoșani.
Proiectul „Reabilitarea, modernizarea și echiparea infrastructurii educaționale pentru învățământul profesional și tehnic la Colegiul Tehnic Samuil Isopescu și adaptarea sistemului de educație la evoluția tehnologică” beneficiază de finanțare europeană nerambursabilă (65%), finanțare națională nerambursabilă (33%), diferența de 2% fiind asigurată de la bugetul local al Sucevei, plus o serie de cheltuieli neeligibile, estimate la 236.215 lei.
Printre obiectivele vizate se numără reabilitarea și modernizarea corpurilor de clădire C2, C3 și C5 având destinația de ateliere, creșterea calității și a atractivității procesului de educație în cadrul Colegiului Tehnic Samuil Isopescu prin dotarea atelierelor de practică din cadrul acestuia cu dotări și echipamente didactice specifice, precum și cu echipamente IT, în vederea dobândirii de competențe și învățare relevante pentru piața forței de muncă, dar și digitalizarea procesului de educație din cadrul Colegiului Tehnic Samuil Isopescu.
Mai mult, în urma implementării investiției, va fi eficientizat consumul de energie electrică prin folosirea unei instalații de producere a energiei electrice formată din 16 panouri fotovoltaice și echipamentele aferente; corpurile de iluminat vor fi cu înlocuite cu cele de tip LED.
De asemenea, pentru eficientizarea consumului termic se vor monta în fiecare corp de clădire câte două pompe de căldură aer-apă dar și instalațiile de climatizare cu ventiloconvectoare, cu un randament ridicat și cost net redus, iar pe acoperiș vor fi instalate panouri solare pentru prepararea apei calde menajere.
În urma acestor investiții, unitatea de învățământ profesional va beneficia de o infrastructură modernă și atractivă, prietenoasă cu mediul și eficientă energetic, adaptată cerințelor educaționale actuale, în vederea formării de viitori profesioniști.