Municipalitatea suceveană va avea un cuvânt greu de spus atât în privința selectării a 10 orașe din țară care să facă parte din programul „orașe inteligente și neutre climatic”, cât și în gestionarea finanțărilor de un miliard de euro care vor fi alocate pentru finanțarea proiectelor care se vor derula în această direcție.
„În cursul zilei de marți am fost la Iași, unde a avut loc caravana M100, a selectării a 10 orașe din țară, care vor fi finanțate de Guvernul României, împreună cu cele trei orașe selectate de Comisia Europeană – Suceava, Cluj Napoca și sectorul II București.
Suma care urmează să fie alocată pentru finanțarea proiectelor, până în 2030, este de un miliard de euro. Un lucru care s-a stabilit acolo și ne onorează – din Comitetul de selectare și coordonare a celor 10 orașe face parte și Primăria Suceava”, a anunțat miercuri primarul Ion Lungu.
Comitetul care va gestiona fondurile de un miliard de euro este format din Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Ministerul Energiei, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Ministerul Educației și cele trei primării selectate de Comisia Europeană - Cluj Napoca, Suceava și sectorul II București.
Conferința M 100 s-a desfășurat la Iași, la Palatul Culturii, unde s-a discutat și despre procedura de selectare a celorlalte 10 orașe din România care să adere la misiunea "100 de orașe europene inteligente si neutru din punct de vedere climatic până anul 2030".
„Sunt convins că vom obține finanțări importante prin acest program, dar trebuie să avem proiecte serioase, cu documentații bine făcute. Noi avem depuse încă din luna martie la Comisia Europeană planul de acțiune și programul de investiții de 400 milioane de euro, realizat împreună cu partenerul de bază, USV. Sper ca în această toamnă să putem încheia contractul Climatic City cu Comisia Europeană, să putem derula efectiv proiecte”, a adăugat edilul Sucevei, Ion Lungu.
În cadrul programului, caravana M 100 va ajunge la Suceava în luna septembrie.