Cele cinci persoane care au primit mandate de arestare în seara zilei de marți, 23 iulie, rămân după gratii, în baza unei decizii care s-a luat luni după-amiază de un complet de drepturi și libertăți de la Tribunalul Suceava. Decizia a fost luată cu majoritate, adică doi judecători la unu și asta după ce magistrații care erau în completul de vineri au avut opinii diferite. S-a ajuns astfel la un complet de divergență, iar cel de al treilea judecător a înclinat balanța. Practic, a rămas cum a stabilit Judecătoria Suceava acum o săptămână. Mai exact, după gratii vor rămâne două polițiste, Irina Ștefania Bercea și Mihaela Haucă, soțul ultimei Adrian Haucă, angajata de la APM, Liliana Gladun, respectiv angajatul de la Finanțe, Gabriel Eugen Ionesi. Instanța a respins și contestația procurorilor, astfel încât celălalt angajat de la Finanțe, Radu Gherman, va fi cercetat sub control judiciar. Decizia luată luni este definitivă și nu poate fi atacată.
Procurorii au descris și în ce au constat faptele de care sunt acuzați inculpații din acest dosar.
”La data de 22 iulie 2024, inculpații au falsificat procesul-verbal de distrugere a unor bunuri aflate în camera de corpuri delicte din cadrul Poliției Municipiului Fălticeni, iar apoi și-au însușit o cantitate totală de 940 de litri alcool și trei lansete de pescuit, bunuri ridicate în cadrul altor dosare penale”, se arată în comunicatul parchetului.
Procurorii nu au precizat dacă au mai fost și alte situații de acest fel și nici care este valoarea prejudiciului.
- Ce au găsit procurorii cu ocazia flagrantului din 22 iulie
Cantitatea de 940 de litri de alcool pentru care au picat și au fost arestați angajați de la Poliție, Finanțe și Agenția pentru Protecția Mediului Suceava figura ca distrusă. În acest sens, au fost întocmite două procese verbale din care reiese că ”bunurile nu îndeplinesc condițiile pentru comercializare”, iar în consecință ”lichidul cu miros specific de alcool a fost deversat în canalul de ape reziduale prin diluarea acestora cu apă”. Numai că, această operațiune de distrugere s-a dovedit una fictivă.
Această operațiune ar fi trebuit să aibă loc la Fălticeni, dar în realitate, alcoolul a fost încărcat în mașinile personale ale celor implicați și a plecat spre domiciliile acestora. La Cumpărătura, mașinile au fost oprite cu ocazia flagrantului, iar în acestea s-a descoperit alcoolul.
În mașina Irina Ștefania Bercea s-a găsit cantitatea de 130 de litri de alcool, soții Mihaela Luciana Haucă și Adrian Haucă aveau în mașină 153 de litri de alcool, angajata de la APM, Liliana Gladun, avea 84 de recipiente cu alcool.
La împărțire au participat și angajații de la Finanțe. Gabriel Eugen Ionesi avea în mașină 360 de litri de alcool, iar colegul său, Radu Gherman, i-ar fi facilitat totul.
În escrocherie a fost implicată și o polițistă de la Fălticeni, Elena Constantin. Aceasta a fost plasată de la bun început sub control judiciar de procurorul de caz, cel mai probabil pentru că și-a recunoscut faptele, în comparație cu ceilalți 6, care neagă totul.
Și în mașina soțului Elenei Constantin s-a descoperit o cantitate mare de alcool, respectiv 213 sticle de câte un litru fiecare.