Canotorii suceveni Marius și Ionela Cozmiuc au intrat direct în istoria Jocurilor Olimpice, aspect remarcat și de presa internațională.
„Momentul olimpic al zilei: Un cuplu căsătorit intră în istorie ca purtători ai drapelului României“, au titrat cei de la CNN. „Au stabilit o premieră istorică la ceremonia de deschidere vineri la Paris, devenind primul cuplu căsătorit din istorie care servește ca purtători de steag pentru țara lor“, a mai scris presa internațională.
Delegaţia României a defilat, vineri, la Jocurile Olimpice de la Paris, în barca tricolorilor de pe Sena purtători de drapel fiind soţii canotori Ionela şi Marius Cozmiuc.
Cei doi au aflat despre faptul că vor fi port-drapel cu puțin timp înainte de Jocuri, când au mers să facă o ședință foto. „Este o mare onoare pentru noi să fim purtătorii drapelului. Nu ne așteptam la asta, dar fiecare sportiv olimpic visează la asta, așa că suntem foarte bucuroși că vom face asta împreună, ca o familie”, a declarat Ionela Livia Cozmiuc pentru Serviciul de Informații Olimpice.
Ionela Cozmiuc, în vârstă de 29 de ani, este triplă campioană mondială și europeană și va participa la a treia ediție a Jocurilor Olimpice.
Marius Cozmiuc, în vârstă de 32 de ani, este vicecampion olimpic la Tokyo, campion mondial și european. Paris 2024 va însemna a patra ediție la care va lua startul.
„Au coborât din Bucovina pentru a cuceri lumea și pentru a transmite oamenilor pe care i-au întâlnit că taina muncii și respectul pentru neam și țară sunt lecțiile sfinte pe care le-au primit de la părinți. Poartă cu mândrie straie populare și au România în inimă. Au cunoscut succesul pentru că au muncit pentru el. Au trecut prin multe momente dificile, dar niciodată nu au renunțat. Nimic nu i-a îndepărtat de visul pentru care au plecat de acasă. Au împreună 7 ediții de Jocuri Olimpice și au devenit modele pentru generații întregi de canotori. Ea e focul și el e apa în familia lor.
Împreună au adunat 19 medalii la marile competiții. Ea are 8 medalii în carieră, e triplă campioană mondială și triplă campioană europeană, a fost la două ediții de Jocuri Olimpice: Rio 2016 și Tokyo 2020. El are 11 medalii în carieră, e dublu campion european și campion mondial, e vicecampion olimpic la Tokyo 2020. A participat până acum la trei ediții ale Jocurilor, la Londra 2012, Rio 2016, Tokyo 2020”, au postat cei de la Comitetul Olimpic și Sportiv Român.