Un elev din Marginea, proaspăt absolvent al Colegiului Militar „Ștefan cel Mare” Câmpulung, a fost admis primul la specializarea din cadrul Facultății de Științe Economice și Administrative a Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” Sibiu.
Florin Halip a susținut examenul de admitere, care a constat într-o probă cu 36 de grile la engleză, informatică, matematică.
Mândru de rezultatul său, adolescentul a menționat: „Pentru mine armata a fost dintotdeauna o pasiune, o flacără care m-a determinat să dau la liceul militar, iar ulterior la Academia Forțelor Terestre. În timpul celor patru ani de liceu am cunoscut mulți oameni de la care am învățat ce înseamnă onoarea, respectul, curajul. Le mulțumesc frumos tuturor, cadrelor militare, profesorilor și părinților, pentru sprijinul și susținerea din acești patru ani”.