Festivalul Medieval „Ștefan cel Mare” Suceava se va desfășura anul acesta în perioada 15 – 18 august. Vor fi patru zile de legendă, după cum anunță organizatorii, cu o paradă de poveste și peste 200 de spectacole.
Vor participa zeci de trupe, peste 500 de participanți din șapte țări: viteji, domnițe, menestreli, pehlivani, „care se vor lupta, se vor întrece, vor dănțui ori vor cânta spre dreapta şi cinstita cunoaştere a vremurilor de mult apuse”.
Trupele participante la festival sunt din Slovacia, Turcia, Ungaria, Bulgaria, Republica Moldova, Ucraina, România.
La ediția din acest an, a XVIII-a, publicul se va întâlni cu Ana Creangă și Vlad Ciocoiu, Suceava; Anacronism, Sibiu; Ansamblul de percuție Spirit, Bacău; Asociația culturală Friederich Schwartz, Suceava; Asociația Istoria Vie, Cluj; Asociația Italienilor din România RO.AS.IT; Avitohol, Bulgaria; Bastion, Republica Moldova; Caravana cu jocuri, București; Castellum Cassovia, Slovacia; Castelul din Carpați, Deva; Cavalerii Cetăţilor Bârsei, Braşov; Cultura Gratia Urbis, Sighetul Marmației; Debreceni Történelmi Korok Hagyományőrző Egyesűlet, Ungaria; Deep6 project, Timișoara; Delegația din Principatul de la Kiev, Ucraina; Deus Vult, Oradea; Dr. Andrei Pogăciaș; Equestrian Dreams, Suceava; Funny Art, Iaşi; Grupul Truverii, București; Ignis Vultus, Iași; Karavan, Miercurea Ciuc; KVH Teokratos, Slovacia; Marius Rogojinschi, Botoșani; Medieval Art, București; Nokors, București; Ordinul cavaleresc Străjerii Cetății Neamțu, Târgu Neamț; Ordinul Solomonarilor, Suceava; Pe cai la Mitoc, Suceava; Peregrinii, Timișoara; Sipahi Spor Ișletmele Ticaret Sanayi Limited Șirketi - Ordugah Turkish Historical Reenactment Team, Sivas – Turcia; Șoiman Art, Deva; Straja Cetății Sucevei, Suceava; Teutonii Transilvaniei, Sibiu; Toboșarii de Mureș, Târgu Mureș; Vulturii din Țara Călatei - Kalotaszegi Turul, Sălaj.
Proiectul este aprobat și finanțat de Consiliul Județean Suceava, realizat în asociere cu Municipiul Suceava și Consiliul Local al municipiului Suceava și organizat de Muzeul Național al Bucovinei.