Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou" din Suceava are depus un proiect de finanțare cu bani europeni pentru dotarea cu aparatură și echipamente pentru diagnosticarea și tratarea cancerului. Finanțarea, de 10,967 de milioane de lei, este solicitată prin programul Sănătate 2021-2027. Managerul spitalului, dr. Alexandru Calancea, a declarat că proiectul a fost validat în urma verificării administrative și de fond și se află în prezent în faza de evaluare tehnică și financiară.
„Scopul său principal este achiziția de echipamente și dotări esențiale pentru secția de Oncologie, menite să îmbunătățească semnificativ procesul de diagnosticare și tratament al cancerului”, a subliniat dr. Calancea.
Printre echipamentele ce vor fi achiziționate se numără fotolii de chimioterapie, monitoare pentru semne vitale, stații centrale de monitorizare, defibrilatoare, electrocardiografe portabile, paturi de spitalizare cu elevator, infuzomate, pompe de nutriție, lămpi de examinare, aparate de vizualizare vene, rampe de distribuție gaze medicale, mobilier pentru saloane și cabinete, cărucioare pentru medicamentație, urgențe și pansamente și stații de andocare cu șase posturi.
Potrivit managerului, în anul 2023, Spitalul Clinic Județean de Urgență "Sf. Ioan cel Nou" Suceava a înregistrat un număr total de 57.426 de pacienți. Dintre aceștia, 41.519 de pacienți au fost internați în regim de spitalizare continuă, iar 15.907 pacienți au beneficiat de spitalizare de zi. „Aceste cifre subliniază necesitatea unor investiții constante în infrastructură și echipamente medicale pentru a putea oferi servicii de calitate și a face față fluxului mare de pacienți. Investițiile în infrastructura și dotările medicale reprezintă un pas important pentru îmbunătățirea serviciilor oferite de Spitalul Clinic Județean de Urgență Suceava. Aceste proiecte contribuie la creșterea calității actului medical și la consolidarea poziției spitalului ca lider în furnizarea de servicii medicale în regiunea Moldovei. Pe termen lung, aceste inițiative vor avea un impact pozitiv semnificativ asupra sănătății și bunăstării comunității locale și regionale”, apreciază dr. Calancea.