Nereguli descoperite la controalele din PTF Siret
Luni, 22 Iulie 2024 (11:15:41)de Sandrinio NEAGU
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)Controalele efectuate de polițiștii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Siret au adus și o serie de surprize, iar consecința a fost deschiderea unor dosare penale. În noaptea de duminică spre luni, sensul de ieșire din România, s-a prezentat un turc, în vârstă de 29 de ani, care conducea un tir înmatriculat în Ucraina. La verificarea documentelor personale, polițiștii de serviciu au constatat că permisul de conducere prezentat la control nu se încadrează în categoria corespunzătoare ansamblului rutier pe care șoferul îl conducea. În aceste condiții, turcul s-a ales cu dosar penal și este cercetat pentru comiterea infracțiunii de conducere cu permis necorespunzător.
Și în cursul zilei de sâmbătă, polițiștii de frontieră din PTF Siret au mai deschis un dosar penal, De această dată față de un georgian, de 32 de ani. Acesta conducea un autoturism marca Opel, pe care avea montate numere de înmatriculare ale Poloniei. La o verificare mai atentă s-a constatat că autoturismul era radiat din circulație de către autoritățile poloneze în 15 iulie 2024. Bărbatul este cercetat acum pentru comiterea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat.
Vizualizări articol: 1111 | | Notează articolul: Nereguli descoperite la controalele din PTF Siret0.05
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Monitorul doreşte ca acest site să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ.
Din acest motiv, cei care postează comentarii la articole trebuie să respecte următoarele reguli:
1. Să se refere doar la articolul la care postează comentarii.
2. Să folosească un limbaj civilizat, fără injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, dacă acestea nu au legătura cu textul.
4. Username-ul să nu fie nume de personalităţi ale vieţii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greşeli, incoerenţă, lipsă de documentare etc.
Nerespectarea regulilor menţionate mai sus va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinţă interdicţia accesului la această facilitate a site-ului.