La Centrul Muzeal „Cazinoul Băilor” din Vatra Dornei poate fi vizitată, în perioada iulie-octombrie 2024, expoziția „Simboluri tradiționale scrise pe ouăle încondeiate din Bucovina”, ediția I. Curatori: Lucreția Hariuc, pr. Gabriel Herea.
Pr. Bogdan Țarcă, directorul Centrului Muzeal „Cazinoul Băilor”, a declarat că în expoziție sunt prezentate 149 de ouă încondeiate „cu motive simbolice tradiționale între anii 1950 și 2004, organizate pe teme agrare, pastorale, tehnice, zoomorfe, fitomorfe și metafizice”.
Ouăle încondeiate sunt expuse public pentru prima dată la Vatra Dornei, în cadrul primei ediții a expoziției „Simboluri tradiționale scrise pe ouăle încondeiate din Bucovina”. Programul de vizitare este de miercuri până vineri, în intervalul 12:00-16:00.
Evenimentul cultural este organizat de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, împreună cu Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei, în cadrul proiectului muzeal Centrul Muzeal „Cazinoul Băilor” din Vatra Dornei.
Pr. Bogdan Țarcă a mai completat că expoziția este „o împlinire a preocupărilor pe care prof. Lucreția Hariuc le demonstrează de peste 70 de ani în vederea perpetuării și dezvoltării tradiției încondeierii ouălor în Bucovina. Născută în anul 1939 în familia Axenti din comuna Vama, prunca Lucreția a învățat din familie arta scrierii ouălor. După absolvirea Liceului Pedagogic de fete din Gura Humorului, tânăra s-a căsătorit cu Dimitrie Hariuc, directorul școlii din Paltinu, și s-a mutat pentru 41 de ani în satul împrăștiat pe Obcina Feredeului, în comuna Vatra Moldoviței. Aici a fost învățătoare și director al Căminului Cultural. Pe măsură ce faima ouălor încondeiate de elevele Lucreției Hariuc trecea hotarele țării, doamna a făcut câțiva ani naveta la Suceava, pentru a iniția în arta scrierii ouălor pe elevele Școlii Populare de Arte”.
Pensionată de la Paltinu, Lucreția Hariuc își va continua vocația didactică în calitate de profesor pentru educație tehnologică și va investi cu arta încondeierii ouălor mai multe generații dintre elevele Școlii Speciale din Câmpulung Moldovenesc, conform directorului Centrului Muzeal „Cazinoul Băilor”.
La Școala Specială din Câmpulung Moldovenesc, „în urma unui hazard computerizat petrecut în anul 2003”, se titulariza pe disciplina religie ortodoxă tânărul preot Gabriel Herea. Între cei doi colegi de cancelarie s-a legat o prietenie generată de preocupările hermeneutice ale preotului Herea și de datoria pe care profesoara simțea că o are pentru transmiterea cunoștințelor strămoșești. „Așa a luat ființă colecția de ouă încondeiate ce este prezentată astăzi, pentru prima dată, la Centrul Muzeal Cazinoul Băilor din Vatra Dornei. Născută din emoția datoriei de a perpetua știința tradițională populară în Munții Bucovinei, această expoziție este un apel public către artistele populare ce încondeiază ouă în Bucovina pentru a se implica în perpetuarea scrierii ouălor cu simboluri vechi. Invităm artiștii populari ce încondeiază ouă să propună proiecte de autor, care să facă parte în perioada următoare din programul expozițional al Centrului Muzeal Cazinoul Băilor din Vatra Dornei”, a completat pr. Bogdan Țarcă.
Pentru relații suplimentare și programarea vizitei unor grupuri organizate ce ajung la Vatra Dornei, în afara programului afișat, numărul de telefon al Centrului Muzeal este 0744 422 733.