Inspectoratul de Poliție Județean Suceava a anunțat că, având în vedere informările privind înregistrarea de temperaturi ridicate, emise de Administrația Națională de Meteorologie, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. a instituit restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone.
Restricțiile de circulație, necesare pentru protejarea sectoarelor de drum, sunt valabile în perioada de 13 iulie-14 iulie a.c., în intervalul orar 10.00 – 20.00, inclusiv pe drumurile naționale si europene din județul Suceava.
Peste 200 de polițiști rutieri și de ordine publică din Suceava vor fi în teren pentru monitorizarea valorilor de trafic, asigurarea respectării interdicțiilor de circulație pentru vehiculele de mare tonaj și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră pe raza județului Suceava.
”Se vor identifica locațiile propice pentru staționarea vehiculelor de mare tonaj pe perioada interdicției de circulație, se vor institui filtre rutiere și se va monitoriza în permanență situația pe segmentele de drum cu risc ridicat”, a transmis comisarul-șef Ionuț Epureanu.
Cele mai importante artere care străbat județul sunt DN 17, din Suceava spre Ardeal și DN 2, de la intrarea în județul dinspre Iași și până la Siret.
Excepție de la aceste interdicții fac vehiculele de transport de persoane, transporturile de animale vii și de produse perisabile de origine animală și vegetală, transporturile care participă la intervenții în caz de forță majoră, transporturile funerare și poștale, transporturile de echipamente de prim ajutor, transportul pentru distribuire de carburanți, de mărfuri sub temperatură controlată, pentru tractări de vehicule avariate, transporturile pentru distribuire de apă și hrană în zonele calamitate, transporturile cu vehicule specializate destinate prin construcție salubrizării, transporturile de apă îmbuteliată, transporturile de produse provenite din exploatări agricole și transporturile militare implicate în exercițiul multinațional. De asemenea, sunt exceptate vehiculele aparținând Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. și utilajele de la firmele cu care CNAIR are contracte de lucrări în derulare.