Maria Laura Negru, absolventă a Colegiului Național „Ștefan cel Mare” Suceava, specializarea matematică – informatică, bilingv engleză, are 10 pe linie la examenul de bacalaureat, după soluționarea contestațiilor.
Este singura medie de 10 obținută la sesiunea din această vară a examenului maturității.
Inițial eleva fusese notată cu 9,95 la Matematică și 9,95 la Informatică, evaluare pe care a contestat-o.
A fost o decizie înțeleaptă, întrucât după recorectare, Maria Laura a obținut 10 la cele două discipline.
„Este incredibil, ireal pentru mine.
M-au anunțat colegii, iar ulterior am primit confirmarea că am media 10. Deși primisem note mari, am făcut contestație pentru că știam că nu am greșit nimic, iar sutimile scăzute puteau fi doar din cauza redactării.
Așa că mi-am încercat norocul, decizie pentru care am fost și încurajată de cei din jur”, ne-a mărturisit Maria Laura imediat după aflarea rezultatelor.
Adolescenta este din Putna, fiind absolventă a Școlii Gimnaziale „Mitropolit Iacob Putneanul”.
Povestește că tranziția de la școala din comuna natală la un colegiu de prestigiu a fost pe alocuri sinuoasă, însă s-a adaptat rapid cerințelor ridicate ale profesorilor liceului.
Pe viitor, Maria Laura vrea să studieze Bioinginerie Medicală, la Universitatea de Medicină și Farmacie din Iași.
„Este un domeniu interdisciplinar, în plină expansiune, de foarte mare viitor, ceea ce m-a și convins să fac această alegere”, spune Maria Laura.
Admiterea la această facultatea se face pe baza notei pe care o va obține la un examen de matematică. Nota de la bacalaureat nu este luată în calcul.
Soluționarea contestațiilor și noile medii ale elevilor care au solicitat recorectarea tezelor schimbă destul de mult aspectul clasamentul județean al celor mai mari medii.
Conduce Maria Laura Negru, de la Colegiul ”Ștefan cel Mare”, urmată de Manuela Costache, de la Colegiului Național „Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți, cu 9,98, și de Beatriz Lucia Ciuc, de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” Suceava.
În total sunt 14 medii peste 9,9.
De asemenea, rezultatele finale relevă un număr de 3.999 de elevi promovați, față de 3.903 după rezultatele inițiale.