Tabăra de pictură organizată de Muzeul Național al Bucovinei a ajuns anul acesta la a XII-a ediție și se va desfășura, în perioada 12-22 iulie 2024, la Mănăstirea Humorului.
Artiștii plastici invitați la această ediție a taberei sunt: Mihai Sârbulescu, Dinu Săvescu, Liviu Suhar, Marilena Murariu, Mihail Gavril, Lucia Pușcașu, Pușa Pîslaru, Virgiliu Parghel, Dorin Coltofeanu, Teodora Coltofeanu, Oana Hrișcă, Niculai Moroșan, Constantin Ungureanu BOX, Sorin Baciu, David Croitor și Ghenadie Jalbă din Republica Moldova.
„Această colaborare între muzeu și artiști contemporani va îmbogăți colecția de artă a Muzeului Național al Bucovinei cu încă 32 de lucrări reprezentative. Acestea vor fi expuse în luna octombrie pe simezele Muzeului de Istorie, spre a fi admirate de publicul sucevean”, au transmis reprezentanții Muzeului Național al Bucovinei.