Consiliul Județean Suceava a alocat, în ședința de joi, suma de 1,33 de milioane de lei pentru achiziționarea unui echipament necesar Serviciului Județean de Medicină Legală Suceava, pentru efectuarea testelor de determinare a substanțelor psihoactive. Consilierul liberal Tudor Plăcintă, președintele Autorității Teritoriale de Ordine Publică, aflată sub autoritatea Consiliului Județean, și-a exprimat satisfacția că deliberativul a aprobat propunerea ATOP, de a aloca fonduri spitalului în vederea achiziționării acestui echipament. „Suntem astfel cu mai mulți pași în fața altor județe”, a declarat consilierul Tudor Plăcintă, la ședința CJ Suceava de joi.
Managerul spitalului, dr. Alexandru Calancea, a declarat că este vorba despre „un aparat de top”, respectiv un analizor lichid cromatograf cu spectrometru de masă LCMS. Aparatul are avantajul că oferă informații calitative și cantitative într-o singură analiză, iar scanările sunt rapide și precise. De asemenea, are software intuitiv și ușor de utilizat pentru analiză și raportare.
Printre argumentele prezentate pentru necesitatea achiziției se numără numărul tot mai mare de persoane depistate sub influența substanțelor psihoactive, faptul că Suceava este județ de graniță, cu trafic rutier intens; numărul mare de accidente de circulație care impun și determinarea eventualei prezențe a drogurilor, precum și observația că testele rapide utilizate de poliție „nu sunt teste de certitudine și pot conduce la erori judiciare”.
Dr. Calancea a precizat că acum se pregătește documentația pentru organizarea licitației și și-a exprimat speranța că la sfârșitul lunii va putea fi demarată procedura, astfel ca în aproximativ două luni aparatul să fie în dotarea Serviciului de Medicină Legală.
Acest lucru va permite laboratorului de Medicină Legală de la Suceava să efectueze teste precise și într-un timp scurt pentru depistarea consumului de droguri și se elimină totodată riscul ca o persoană să apară pozitivă la consum de droguri dacă a luat un nurofen, de exemplu. La testele rapide utilizate de poliție, o astfel de situație este posibilă pentru că nurofenul poate face ca drug test-ul să semnaleze prezența unui cannabinoid. La testul de laborator testarea indică ibuprofen, astfel că interpretarea rezultatelor se face corect.
La această dată, probele pentru testarea prezenței drogurilor sunt trimise la serviciile de medicină legală Iași, Bistrița sau Piatra Neamț. Distanța și timpul scurs de la momentul prelevării și până la testarea efectivă în laborator, care poate fi și de mai multe zile, pot duce la alterarea probelor.