Ediția a XIII-a a Ligii Companiilor Suceava s-a încheiat cu victoria formației Inter Conti Mihu Acoperișuri. Echipa condusă în teren de Edi Julei și Mihu Diaconiță a dovedit constanță pe parcursul întrecerii și s-a impus meritat. Pe poziția secundă s-a clasat campioana ediției precedente, Mușatinii, în vreme ce Durra Țiglă Metalică a urcat pe cea de-a treia treaptă a podiumului de premiere.
În ultima rundă, Firefighters, Rovalstone și Service Motoare Nord s-au impus după meciuri foarte echilibrate, în vreme ce Inter Cars a câştigat disputa cu Vivendi, revenind de la 0-3.
Railex, în patru rânduri, Sănătatea, de două ori, Dedeman, ISU Suceava, Inter Conti, Poliția, Mihu Acoperișuri, Mușatinii și Trutzi, aceasta din urmă la Categoria Gold, sunt câștigătoarele precedentelor douăsprezece ediții ale întrecerii.
Competiția se desfășoară în parteneriat cu Asociația Județeană Sportul pentru Toți, prin campania #NowWeMove și MoveWeek, și Asociația Județeană de Fotbal Suceava.
Trebuie menționat că Liga Companiilor Suceava este afiliată la întrecerea națională cu același nume, care activează sub egida Asociației Fotbaliștilor Amatori și Nonamatori din România, având colaborări în București și în mai multe județe din țara noastră.
Rezultate înregistrate în etapa a XI-a:
Rovalstone – Mușatinii 4-2
Vivendi – Inter Cars 5-10
Firefighters – Durra Țiglă Metalică 5-4
Sidem – Service Motoare Nord 3-4
Inter Conti Mihu Acoperișuri – General Construct 5-0
CFR Suceava – FNT Refugiații Ucraina 0-5
Clasament
1. Inter Conti Mihu Acoperișuri 11 9 2 0 63-26 30
2. Mușatinii 11 7 2 2 51-32 24
3. Durra Țiglă Metalică 11 7 2 2 60-32 23
4. Firefighters 11 6 2 3 56-38 22
5. Rovalstone 11 7 0 4 61-35 21
6. Inter Cars 11 4 4 3 59-45 19
7. FNT Refugiații Ucraina 11 5 1 5 47-36 17
8. Vivendi 11 5 1 5 61-59 16
9. Sidem 11 4 1 6 32-42 13
10. General Construct 11 2 1 8 42-55 7
11. Service Motoare Nord 11 2 0 9 32-94 6
12. Rapid CFR Suceava 11 0 0 11 24-96 0