Suceveanca Beatrice Ecaterina Tcaciuc, în vârstă de 12 ani, elevă la Colegiul „Ștefan cel Mare” Suceava, s-a întors din California cu medalii de aur și de argint, dar și cu o plachetă de excelență după evoluția remarcabilă pe care a avut-o la World Championships of Performing Arts, unul dintre cele mai importante concursuri de talente din lume.
În perioada 28 iunie - 7 iulie 2024, în California, Los Angeles - Long Beach, s-a desfășurat olimpiada talentelor la nivel mondial WCOPA - World Championships of Performing Arts, unde au fost reprezentanți din peste 60 de țări. Competiția a început cu parada echipelor din fiecare țară și parada costumelor, fiecare echipă având un moment de prezentare. Echipa României a fost recompensată cu Premiul II, pentru un moment de dans în portul popular. Competiția a continuat cu un maraton de talente pe instrumente, actorie, dans, modeling și voce, minimum trei momente pentru fiecare candidat, a câte 60 de secunde.
· Competiție dificilă
Suceveanca Beatrice Tcaciuc s-a calificat la această competiție din SUA, la secțiunea muzică, în urma unei preselecții riguroase și a reprezentat cu brio România, alături de ceilalți copii talentați selectați pe toate domeniile. Am aflat de la Beatrice că întreaga competiție a fost una grea. A fost un concurs la care au participat copii foarte talentați din întreaga lume. Beatrice a reușit să obțină medalia de aur și placheta de excelență, cu maximum de puncte, la categoria muzică ușoară internațională, și medalia de argint, la categoria muzică tradițională. De asemenea, suceveanca a primit și invitația de a sta la o discuție cu producătorul muzical Manny Mijares. Acesta a scris și/sau produs melodii pentru legende din industrie, precum Stevie B, Snoop Dogg, Craig David, Frankie J & Shock G (de la digital Underground), dar și pentru superstaruri de astăzi, precum Dua Lipa, Kelly Rowland (de la Destiny's Child), Pitbull și este managerul și producătorul teen sensation, Stefan Benz.
· Excelează în mai multe domenii
Întreg lotul României a avut rezultate excelente, fiecare participant întorcându-se acasă cu medalii. Pentru acest concurs au fost aleși 20 de copii din România, care au concurat pe cinci secțiuni: dans, gimnastică, instrument, voce și modelling. „America a fost o experiență frumoasă, am avut ocazia să cunoaștem alte culturi, oameni talentați și am legat prietenii noi. Mulțumim mult tuturor sponsorilor care au sprijinit ca acest vis să devină realitate. Fără sprijinul dumnealor nu am fi putut reuși. A fost o mare mândrie să reprezentăm România”, ne-a povestit Beatrice Ecaterina Tcaciuc.
Toate aceste rezultate nu ar fi fost posibile dacă nu exista coordonarea și șlefuirea adolescentei cu multă dăruire de către profesoara de canto Teodora Botez, de la Școala Artelor Suceava, de mai bine de 4 ani și jumate. Profesoara a pregătit-o pe suceveancă continuu pentru aceste momente deosebite desfășurate la competiția din California. Ea a participat la peste 70 de concursuri naționale și internaționale, obținând rezultate remarcabile. Beatrice este un copil care strălucește și la învățătură. Este un copil talentat, ambițios, muncitor, cu rezultate excepționale atât la învățătură, cât și pe plan artistic. Face șah, dar a făcut în trecut și dans sportiv. Ea a finalizat clasa a V-a cu media 9,94 și urmează și cursuri de programare, fiind pasionată de IT.