Atelierul „Magia plantelor” se va organiza și la început de august, în perioada 5 – 9 august 2024, la Muzeul de Științele Naturii, pentru că foarte mulți copii își doresc să cunoască lumea magică a plantelor și a arborilor.
Astfel, s-a deschis lista înscrierilor pentru încă o grupă de copii. Informații și programări la 0230 213 775 sau la standul muzeului. La proiect se pot înscrie copii cu vârsta între 8-12 ani. Atelierul se va desfășura în fiecare zi, între orele 9-12, taxa de participare este de 35 lei/copil, iar fișa de înscriere și acordul parental se completează în prima zi de atelier. „Ne propunem să învățăm lucruri noi despre plante: cum se colectează, se presează și se adună într-un ierbar și mai ales cum se pot realiza diverse obiecte (semne de carte, brelocuri, felicitări, tablouri) cu plante presate. Vom recunoaște arborii din parcul central, vom desena și vom lua amprenta frunzelor și în final îi vom măsura să aflăm vârsta copacilor. Toate aceste lucruri vor fi învățate într-un mod atractiv pentru copii care vor forma echipe ce se vor întrece în probe de cunoștințe despre muzeu și jocuri sportive”, transmit organizatorii.