Pelerinii în fruntea cărora s-a aflat președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, care au mers pe jos de la intrarea în comuna Putna până la mănăstirea în care odihnește voievodul Ștefan cel Mare, au fost întâmpinați la poartă de starețul Melchisedec Velnic. În sunet de bucium, starețul Mănăstirii Putna le-a urat bun venit pelerinilor și a amintit dublul eveniment celebrat marți: 520 de ani de la moartea domnitorului Ștefan cel Mare și 20 de ani de la marea sărbătoare Ștefan 500.
Starețul a amintit că în urmă cu 20 de ani toți primarii din județul Suceava au fost prezenți la Putna, alături de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, 37 de ierarhi și alți preoți și monahi, în total 153 de slujitori ai Bisericii. „Ne bucurăm că ați venit, ne bucurăm că păstrați și păstrăm împreună ceea ce e sfânt neamului nostru – tradiția, limba, portul, portul care exprimă ceea ce este înlăuntrul nostru, bucuria întâlnirii, căci portul național aceasta exprimă, bucuria întâlnirii dintre noi și strămoșii noștri, dintre noi și acei părinți ai bisericii care s-au așezat la temelia neamului, precum odinioară creștinii se adunau la mormintele martirilor așa ați făcut și dumneavoastră. Ați venit astăzi să vă adunați, să fiți la mormântul mărturisitorului”, a spus starețul Melchisedec.
Gheorghe Flutur a sărutat icoana cu Sfântul Voievod Ștefan cel Mare, pe care o ținea starețul, apoi cei doi s-au îmbrățișat și alaiul de pelerini a fost poftit în curtea mănăstirii.
Președintele Consiliului Județean a venit îmbrăcat în cămașă populară și cu bundiță, la fel ca majoritatea celor prezenți. Din grupul de pelerini au mai făcut parte primarul din Putna, George Coroamă, și deputatul PNL de Suceava Ioan Balan, dar separat au ajuns marți la Putna și alți lideri politici - primarul de Suceava, Ion Lungu, subprefectul Florin Sinescu, liderul AUR, George Simion, șefi de instituții publice etc.
După oficierea slujbei religioase a avut loc ceremonialul depunerii de coroane la mormântul domnitorului Ștefan cel Mare, urmat de defilarea Gărzii de Onoare, formate din militari de la Brigada 30 Gardă „Mihai Viteazul”, a militarilor de ISU Suceava, jandarmilor de la Inspectoratul „Bogdan Vodă” Suceava, elevilor de la Colegiul Militar „Ștefan cel Mare” Câmpulung Moldovenesc, Detașamentul de onoare din Republica Moldova, format din studenții Academiei „Ștefan cel Mare” a Ministerului Afacerilor Interne din Chișinău, pe acordurile muzicii militare a Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul”.