Rugby Club Gura Humorului va încheia prima parte a sezonului Diviziei Naționale cu un meci care ar trebui să fie o sărbătoare, în compania echipei Poli Iași.
Ieșenii sunt singurii neînvinși din divizie, practic liderii clasamentului, deși pe locul I se află CSM Constanța, care are însă un meci mai mult disputat.
Duminică, de la ora 11.00, pe stadionul Tineretului, are loc un meci care se anunță tare, humorenii fiind și ei o revelație a acestui campionat, cu 5 victorii din 7 meciuri și pe locul III în ierarhia diviziei formate din 10 echipe.
Jucătorii și cei din staff speră ca publicul de la acest meci să fie unul numeros, ca o răsplată pentru munca și evoluția lor de până acum.
Cei care vor dori să ajute echipa vor putea cumpăra bilete, însă nu este obligatoriu, existând acces și în regim gratuit.
Managerul jucător alt RC Gura Humorului, Ștefăniță Rusu, a declarat că este un meci în care băieții intră cu un moral bun după ultimele victorii. Sunt ceva probleme de efectiv, dar există convingerea că cei care vor intra pe teren vor confirma.
Ștefăniță Rusu a mai ținut să aducă mulțumiri speciale doctorului ortoped Constantin Scolobiuc, care și-a arătat disponibilitatea oricând a fost nevoie pentru sportivii cu probleme medicale din ultima perioadă. Constantin Scolobiuc este fost rugbist la CSM Bucovina Suceava.
De subliniat și că RC Gura Humorului va fi singura echipă din DNS (al doilea eșalon din România) care s-a înscris și va participa în Cupa României, alături de echipele din prima ligă de rugby.
RC Gura Humorului aduce mulțumiri în această etapă unuia dintre noii sponsori, ROMATSA SA, și se mândrește cu faptul că Matei Bivol, jucător cu dublă legitimare, RC Gura Humorului – LPS Suceava, a fost convocat la Naționala României U 18, categoria rugby în 7.