Localitatea suceveană Liteni a găzduit la finalul săptămânii trecute primul campionat regional de kata karate și kata kobudo, organizat de președintele FKJISSȘ, sensei George Ciprian Crăciunescu, prin Asociația Club Sportiv Ryukay.
La competiția care a avut loc sâmbătă, 22 iunie, au participat sportivi de la mai multe cluburi, iar la final s-au stabilit și ierarhiile.
Pe podium, locul I, au urcat următorii sportivi:
- la proba de kata karate: Maranda Amelia, categoria 7 ani/9kyu (Dojo Liteni); Gîtman Alexandru, 7 ani/9 kyu, (Dojo Liteni); Bejenaru Matei, categoria 10 ani/9kyu (Dojo Liteni), Drobotă Alexandra, categoria 11 ani/9kyu (Dojo Suceava); Măricuț Nadia, categoria 11ani/7kyu (Dojo Dolhasca); Artenie Cosmina, 2 kyu/13 ani; Jaba Gabriela, categoria 17 ani/9 kyu (Dojo Liteni/Rotunda); Șuleru Maria, categoria 13 ani/9kyu (Dojo Liteni);
- la proba de kata kobudo (BO/baston): Bîrleanu Cosmina, categoria NIDAN HO/17 ani (Dojo Dolhasca), Oprea Adina (Dojo Liteni) categoria 1kyu/14 ani, Harip Amalia (Dojo Suceava) categoria 2kyu/13 ani.
”Sportivii din Liteni au început să practice arta marțială Isshinryu (școala inimilor unite) din primăvara anului 2019 și au obținut rezultate deosebite la concursuri organizate atât în țară cât și în străinătate, și țin să menționez campionatele susținute în: localitatea Suceava, stilul Isshinryu; localitatea Putna, stilul kick-boxing; localitatea Piatra Neamț, stilul kyokushin, Danemarca, stilul Shingoryu (Oprea Matei C.N. 1 DAN vicecampion european 2022) etc. acumulând un palmares care îi propulsează între cei mai buni sportivi din federația noastră 100% bucovineană, dar și din țară.
În demersul de a susține activitatea școlii noastre de arte marțiale, având în vedere inaugurarea anul acesta, a noii săli de sport Liteni, care este construită și dotată după normele Uniunii Europene, am avut un mare sprijin din partea domnului director Demis Maranda. Pe această cale vreau să mulțumesc conducerii Primăriei Liteni și reprezentanților școlii și liceului din această localitate pentru susținerea acordată de-e lungul timpului”, a transmis sensei George Ciprian Crăciunescu.