După patru ani de pauză, Alianţa Sindicatelor din Învăţământ Suceava (ASIS) pregăteşte o nouă ediție, a VIII-a, a „Spartachiadei profesorilor”, eveniment sportiv dedicat angajaţilor din învăţământul preuniversitar, care reunește personal didactic, auxiliar și nedidactic.
Competiția este programată în perioada 28-30 iunie, fiind susținută de Federația Sindicatelor Libere din Învățământ FSLI.
Spartachiada înseamnă întreceri sportive, prietenie, socializare și promovarea unui stil de viață activ.
Organizatorii propun întreceri la 15 ramuri sportive, dintre care amintim cros, ciclism, darts, fotbal, street ball, şah, tenis de masă, tenis de câmp, volei fete/băieţi, pescuit sportiv, tenis cu piciorul, badminton, nataţie şi handbal.
În prima zi este programată proba de pescuit, urmând ca în ziua a doua să aibă loc deschiderea festivă şi crosul profesorilor, probă cu o prezenţă foarte numeroasă.
Prof. Dumitru Irimia, vicepreședintele ASIS, ne-a menționat că „Spartachiada revine după o pauză de patru ani, ultima ediție fiind organizată în 2019. A urmat pandemia, iar în 2023 nu am putut iniția acest eveniment din cauza grevei profesorilor. Revenim în 2024 și sperăm să fie un eveniment de care să ne bucurăm cu toții”.
Acesta a mai arătat că deschiderea oficială a evenimentului va fi pe 29 iunie, la Universitatea ”Ștefan cel Mare” Suceava și, potrivit tradiției, va beneficia de prezența unui sportiv de notorietate, din zona noastră.
Violeta Beclea-Szekely, atletă de talie mondială, campioană europeană, vicecampioană mondială, medaliată cu argint la Olimpiada de la Sydney în 2000, va participa la evenimentul de deschidere.
La probe sunt așteptați angajați din învăţământ din mai multe județe ale țării și câte o delegație din Republica Moldova și Ucraina, care au confirmat deja prezența.
Sponsori ai evenimentului - Tipografia Celestin, serviciu de ambulanță Ambu Life și FSLI.