Carusele, tiribombe, muzică populară și dansuri tradiționale, cu mici, cârnăciori și fleici care sfârâie pe grătare – de asta vor avea parte cei care vor dori să sărbătorească Zilele Sucevei în parcarea Iulius Mall Suceava, unde se organizează evenimentul „Hai la Târg de Sânziene”, în paralel cu evenimentele din Centru. Practic, o alternativă ceva mai tradițională la manifestările din zona centrală, unde sunt și restricții în privința mâncării gătite și servite, pentru a nu deranja și a nu rămâne în urmă mizerie pe plăcile de granit.
Decizia de a finanța cu 100.000 lei organizarea evenimentului ”Hai la Târg de Sânziene – Suceava 2024” în perioada 22-25 iunie, prin asocierea între Primăria Suceava și Iulius Mall, a fost aprobată într-o ședință „de îndată” a Consiliului Local Suceava.
„Propunem organizarea a patru zile de spectacol care să evidențieze atât Ziua Universală a Iei, precum și Sărbătoarea de Sânziene, având în vedere că celebrarea acestora coincide cu data de 24 iunie în fiecare an” – a explicat primarul Ion Lungu, în calitate de inițiator.
Deși manifestarea va avea sigur succes și va fi plin de lume care să sărbătorească acolo, cu mici, bere, muzică tradițională și atracțiile tradiționale de bâlci, măsura a fost criticată aspru de reprezentanții PSD, care au catalogat-o ca risipă de bani, în condițiile în care municipalitatea are datorii neplătite la zi.
Proiectul inițiat de primarul Ion Lungu, care a explicat că suma este mică, în raport cu amploarea manifestărilor de acolo, pentru că o bună parte din costuri sunt suportate de Iulius Mall, iar manifestarea va bucura o mulțime de oameni, a fost aprobat cu 16 voturi „pentru”, 2 „împotrivă” și 3 „abțineri”.
Conform deciziei de asociere, Primăria Suceava va contracta artiștii care să încânte spectatorii cu cântece și dansuri în cele 4 zile de spectacol, precum și costurile de închiriere a scenei și luminilor.
Iulius Mall Suceava va pune la dispoziție spațiul necesar, toate utilitățile, va asigura curățenia și serviciul de pază și protecție necesar desfășurării în bune condiții a evenimentului.
Ziua Universala a Iei va fi sărbătorită prin muzică și momente coregrafice prezentate de către artiști locali și naționali, cât și prin prezentarea costumelor tradiționale din diferite zone etnografice, pentru a pune în evidență frumusețea iei și unicitatea acesteia.