Rugby Club Gura Humorului joacă sâmbătă, de la ora 11.00, acasă, pe stadionul Tineretului, un meci important în Divizia Națională de Seniori, în fața RC Grivița București, un club cu mare tradiție în acest sport în România.
Acest meci are și o componentă specială.
Toate veniturile acestui meci vor fi donate pentru susținerea unui caz medical din Gura Humorului. Este vorba de un elev de clasa a IX-a, din Gura Humorului, care a suferit un accident grav, fiind acroșat de un tren.
Minorul este stabilizat, dar a suferit leziuni serioase, care vor necesita o recuperare de lungă durată.
”Cei care doresc să contribuie suplimentar vor putea dona în ziua meciului la urna de la intrare, pe lângă biletul de intrare la meci. Un mare mulțumesc sponsorului nostru, CAR Învățământ Fălticeni, căruia în dedicăm această etapă”, a transmis RC Gura Humorului.
Pentru humoreni urmează o serie de 3 meciuri foarte importante în campionat, partida de sâmbătă, cu RC Grivița, apoi o deplasare în Capitală, pentru jocul cu Sportul Studențesc, și apoi încă un meci la Humor, cu liderul Diviziei Naționale, Poli Iași.
Dacă vor avea un parcurs foarte bun humoreni pot termina prima parte a campionatului pe locul III, ceea ce ar fi o mare performanță.
RC Gura Humorului se confruntă cu multe accidentări, dar din fericire poate alinia un lot relativ complet în meciul cu RC Grivița. Unele rezerve din primele etape vor avea acum șansa de a demonstra că merită să fie printre titulari.