Un echipaj de la Biroul Rutier Suceava, care acționa în control trafic pe timp de noapte, a depistat o tânără de 27 de ani care nu avea drept de a conduce mașini, având permisul suspendat și care mai și băuse ceva alcool.
S-a întâmplat în noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 3.00, când echipajul de serviciu a oprit, pe strada Ștefan cel Mare din Suceava, un autoturism Audi A 6 condus de o femeie.
Mașina a fost oprită în dreptul stației Policlinică, iar la volan a fost legitimată o tânără în vârstă de 27 de ani, din satul Botești, comuna Horodniceni.
Privind situația permisului de conducere, după consultarea bazei de date a rezultat că tânăra are permis de conducere, dar acesta este suspendat până în luna septembrie. Așadar, cu alte cuvinte, circula fără permis de conducere.
Polițiștii au mai constatat că tânăra miroase a alcool și i-au pus aparatul etilotest. Acesta a indicat concentrația de 0,19 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Alcoolemia se încadrează la contravenții, nefiind peste valoarea de 0,40 mg/l în aerul expirat, care ar fi dus la deschiderea unui dosar penal și recoltarea de probe biologice.
Polițiștii Biroului Rutier Suceava au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.