Echipa de rugby CSM Bucovina Suceava a jucat sâmbătă, acasă, la baza Unirea, cu un adversar de tradiție, Rugby Club Bârlad, în ultima etapă a turului Diviziei Naționale de Seniori.
Elevii antrenorului-jucător Marcel Crețuleac au început bine și au dominat prima repriză, conducând cu 15-5 la un moment dat. Partida părea că merge spre o victorie a sucevenilor, care conduceau la un moment dat cu 20-12.
Din păcate, la mijlocul reprizei a doua avea să se petreacă un moment care nu face cinste acestui sport și care se petrece foarte rar pe un teren de rugby.
Jucătorul de linia I al Sucevei, Robert Cuziac, a fost lovit puternic, intenționat, cu gheata în cap, în timp ce era căzut la pământ. E drept, anterior între cele două echipe au mai fost incidente ușor tensionate și clinciuri, însă ce s-a întâmplat în acel moment este de neconceput în acest sport.
Aflat la pământ, Robert Cuziac a fost lovit puternic cu piciorul în cap. Evident, spiritele au scăpat de sub control și s-au schimbat lovituri și între alți jucători. În scurt timp s-a instalat și panica, suceveanul pierzându-și cunoștința.
Robert Cuziac a fost dus cu ambulanța la UPU Suceava. El și-a revenit din șoc, însă a suferit o comoție care necesită repaos.
Jucătorul de la Bârlad implicat în incident, Rareș Mîrzac, a primit evident cartonașul roșu și probabil se va alege cu multe etape de suspendare.
Din păcate, acest moment a schimbat total cursul jocului.
Obișnuiți se pare cu acest stil de joc agresiv și intimidant, mult peste limitele regulamentului unui sport dur, dar nu mârlănesc, bârlădenii au preluat total inițiativa jocului și s-au desprins decisiv prin 3 eseuri, scor final, CSM Bucovina Suceava – RC Bârlad 20-36.
Antrenorul-jucător al CSM Bucovina Suceava, Marcel Crețuleac, și-a exprimat tristețea atât pentru înfrângere, cât și pentru incidentul grav din repriza a II-a.
„Din păcate, mai ales băieții tineri de la noi nu au putut trece peste acest moment. Am căzut în joc și am pierdut destul de clar pe final. A fost un meci pe care îl puteam câștiga, dar nu am reușit să gestionăm bine acel moment care nu face cinste acestui sport. Este adevărat că nici rezervele nu s-au ridicat la valoarea celor care au început și am căzut ușor și fizic”, a declarat Marcel Crețuleac.
În meciul de sâmbătă au punctat pentru Suceava, prin eseuri, Marcel Crețuleac, Hostiuc și Alexandru Muraru, plus lovituri de picior Lucian Godroman.
În acest context trebuie precizat că echipa RC Bârlad a mai fost implicată recent într-un episod urât, într-un meci jucat acasă, cu RC Grivița. Nu am fost la acel meci pentru a comenta prea multe, dar cert este că acolo a fost o bătaie generală, care s-a lăsat cu multe suspendări de ambele părți.
Iar când un astfel de incident se repetă la câteva săptămâni distanță este destul de clar că cei din Federația de Rugby trebuie să înțeleagă că este nevoie de măsuri drastice, regulamentare, pentru ca astfel de ieșiri să nu se mai repete.