Candidatul PSD pentru președinția Consiliului Județean Suceava, deputatul Gheorghe Șoldan, a declarat că este încrezător că va câștiga alegerile. „Pe 9 iunie facem schimbarea la Consiliul Județean Suceava!”, a declarat Gheorghe Șoldan după ce s-a întâlnit cu sute de persoane în piața din comuna Arbore, comercianți, clienți sau simpli trecători.
„Oameni din Arbore, din Cajvana, din Solca, Poieni-Solca, dar și din alte localități din zona Rădăuțiului, care m-au încărcat cu entuziasmul și dorința lor de schimbare. Oameni care s-au săturat de același politician care a îmbătrânit de când promite dezvoltarea județului și, mai nou, susține că vrea să facă în patru ani ce n-a făcut în 16 ani. Am fost însoțit astăzi în piață de nu mai puțin de cinci primari, în frunte cu cel care conduce comuna Arbore, Dan Tiperciuc”, a spus Șoldan. Alături de candidatul PSD pentru șefia județului au fost primarul din Cajvana, Gheorghe Tomăscu, primarul orașului Solca, Cornel Țehaniuc, primarul din Iaslovăț, Ion Cotoară, precum și primarul de la Poieni-Solca, Dumitru Ichim Lăzărean.
„Toți sunt primari social-democrați, membri ai echipei mele și exemple de lideri de succes în administrația publică. Realizările lor demonstrează că sunt buni gospodari ai comunităților care i-au ales și care, cu siguranță, îi vor alege din nou. Acești primari își doresc un președinte de Consiliu Județean care să îi sprijine mai mult în realizarea de proiecte benefice pentru miile de oameni din localitățile lor. De asemenea, ne-a însoțit și Cristian Rusu, candidatul PSD la funcția de primar al comunei Todirești, un tânăr antreprenor cu planuri ambițioase de dezvoltare pentru comuna sa”, a spus Gheorghe Șoldan.
El a spus că a primit sute de mesaje de încurajare. „Vreau să le mulțumesc tuturor celor care își pun speranțele în mine și în echipa mea. Voi fi un altfel de președinte de Consiliu Județean, voi face administrație, nu politică, și voi pune oamenii pe primul loc. Dar pentru a realiza acest lucru, am nevoie înainte de toate de cât mai mult sprijin, la vot, pe 9 iunie. Ziua Schimbării la Consiliul Județean Suceava. Pe 9 iunie, avem șansa să schimbăm viitorul județului Suceava. Să arătăm că merităm mai mult și că suntem pregătiți pentru o schimbare reală. Fiecare vot contează. Nu lăsați ca deciziile să fie luate de alții pentru voi”, a transmis Gheorghe Șoldan.