Președintele PNL Suceava, Gheorghe Flutur, a fost, duminică, la Arbore, la Sărbătoarea salcâmului, asumându-și riscul de a fi criticat „de gurile rele” care îl ironizează „de bundiță, de hore”. „Da, astăzi am fost cu arborenii mei, cu care am copilărit și feciorit la sărbătoarea populară din centrul satului Arbore, împreună cu candidatul meu la Primăria Arbore, cu liberalul Toader Cristinel Buliga. O echipă făină de consilieri, oameni unul și unul, antreprenori, am stat de vorbă cu lumea, am strâns mâini multe, mi-am adus aminte de horele de altă dată și chiar unul din consilieri de pe lista liberalilor este șeful echipei de dansuri cu care am vorbit de jocurile de altă dată: Ceasul, Trunchiul, Pintenu, Clopoțelul, jocuri pe care le-am făcut și eu în fecioria mea”, a transmis Gheorghe Flutur, printr-un comunicat de presă.
Liderul PNL a mai spus că Sărbătoarea salcâmului, de la Arbore, a fost pentru el un prilej de bucurie și de încărcat bateriile alături de oamenii care au venit să se simtă bine la o sărbătoare care a devenit foarte populară pe toată zona.