Etapa Națională a Olimpiadei de Creativitate Științifică este organizată în acest an în județul Suceava, iar gazda importantului eveniment este Universitatea ”Ștefan cel Mare” din Suceava (USV). Evenimentul de excepție a ajuns la cea de a IV-a ediție și se desfășoară în perioada 30 mai - 2 iunie.
Această olimpiadă urmărește dezvoltarea creativității în domeniile științific, tehnologic și ingineresc la elevii capabili de performanță, încurajând gândirea creativă și analitică pentru rezolvarea problemelor societății. Competiția este organizată de Ministerul Educației, Inspectoratul Școlar Suceava, Universitatea ”Ștefan cel Mare” din Suceava și Societatea Cygnus, în colaborare cu mai multe licee sucevene.
· Participare numeroasă la competiția promovării creativității științifice de la USV
La prestigioasa competiție participă un număr impresionant de peste 250 de elevi din 29 de județe și 3 sectoare ale municipiului București, coordonați de aproape 100 de profesori. Competiția a beneficiat în acest an de înscrierea în concurs a 115 lucrări, 44 dintre acestea participând la categoria juniori, iar restul de 71 la seniori.
Festivitatea oficială de deschidere a avut loc joi, în Auditoriumul „Joseph Schmidt” de la USV, și a cuprins și un program artistic, prezentat de elevi de la Colegiul de Artă ”Ciprian Porumbescu” din Suceava. Adresându-se elevilor și profesorilor participanți, prof. Elisabeta Ana Naghi, în calitate de inspector de matematică și astronomie la Ministerul Educației, a spus: „Dragi elevi, stimați invitați, în primul rând felicit elevii, voi sunteți câștigători din start, pentru că sunteți aici cu noi și reprezentați cei mai buni dintre cei mai buni din județele voastre. Lista rezultatelor finale reprezintă doar niște numere. Aici sunteți nu într-o competiție, ci sunteți să arătați ceea ce puteți și ceea ce sunteți pentru voi și pentru locul pe care îl ocupați în comunitate. Problema comunității este în mâna voastră, iar dacă găsiți soluții, voi veți reprezenta viitorul. Așa că în aceste zile o să ne spuneți tot ce aveți mai bun.”
Coordonatorii echipei de organizare a evenimentului sunt prof. dr. Petru Crăciun, inspector școlar general adjunct, profesor Ilie Cosovanu, inspector școlar pentru disciplina fizică, reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean Suceava, prof. univ. dr. Dan Milici, decan al Facultății de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor din cadrul Universității ”Ștefan cel Mare” Suceava, și profesor Victor Șutac, președinte al Societății Științifice Cygnus.
La rândul său, juriul este format din cadre didactice din învățământul universitar și preuniversitar, cu experiență în domeniu, provenind de la universități și centre de cercetare din București, Iași, Cluj și Craiova.
Participanții vor beneficia de excursii în județul Suceava, un concert live și vizite în universitate, iar sâmbătă, pe 1 Iunie, de Ziua Copilului, va avea loc un workshop susținut de experții în cercetare. Festivitatea de premiere se va desfășura duminică, 2 iunie. Jurizarea va include prezentarea proiectelor și o sesiune de întrebări și răspunsuri cu juriul. Cei mai buni 18 elevi la categoria seniori, se vor califica pentru competiția internațională.