Colegiul Național „Mihai Eminescu” Suceava a organizat, în parteneriat cu Uniunea Ucrainenilor din România, Filiala Suceava, sub coordonarea prof. Delia
Martineac, în perioada 24-26 mai 2024, a XIV-a ediție a Concursului „Istoria și tradițiile ucrainenilor din România”, etapa națională.
Este vorba de o competiție interdisciplinară de limba și literatura ucraineană, istorie, educație muzicală și religie. Concurența a fost foarte strânsă, iar cei peste 130 de elevi de ciclu gimnazial și liceal, din județele Botoșani, Suceava, Maramureș și Timiș, „au arătat că știu să pună în valoare tot ceea ce au mai frumos”. Concursul s-a desfăşurat, cu participare directă și indirectă, pe patru secțiuni: „Fotografie”; „Eseu însoțit de Power Point”; „Prezentarea unui obicei” și „Prezentarea costumului popular”.
Prof. Delia Martineac ne-a spus că scopul principal al Concursului Național „Istoria și tradițiile ucrainenilor din România” este de a antrena elevii aparținând minorității ucrainene din România în activități comune menite să promoveze limba, istoria, tradițiile și dialogul intercultural, adresându-se elevilor din clasele gimnaziale și liceale, capabili de performanță, creativi și cu un orizont cultural de factură umanistă, adecvat vârstei.
Concurenții au demonstrat abilități de lectură și de interpretare, deprinderile de susținere a unei argumentări personale, bazate pe studiul comparativ și pe exprimare culturală.
· Comisie: specialiști în domeniul artei și profesori de limba ucraineană
Comisia centrală a concursului a fost formată din specialiști în domeniul artei și profesori de limba ucraineană, care au reprezentat județele de proveniență ale participanților: asist. univ. dr. Angela Robu, Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” Suceava, în calitate de președinte, prof. dr. Ianko Gubani, consilier în cadrul DGMRP - Direcția Minorități, Ministerul Educației, în calitate de președinte executiv, prof. dr. Silvia-Corina Nuțu, Colegiul Național „Mihai Eminescu” Suceava - secretar, insp. prof. Ilie Sauciuc, Inspectoratul Școlar Județean Suceava – membru, insp. prof. Mihaela Loredana Ceica, Inspectoratul Școlar Județean Suceava - membru, prof. Iuliana Vatamaniuc, Școala Gimnazială „Maria Enescu Cosmovici” Mihăileni, jud. Botoșani - membru, prof. Larisa Valentina Petrețchi, Liceul Pedagogic „Taras Șevcenko” Sighetu Marmației, jud. Maramureș – membru, prof. Valentin Ianoș, directorul Casei de Cultură a Studenților din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” Suceava – membru, Carmen Crâșmar, de la Școala Gimnazială Baineț – membru.