Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a fost prezent din nou miercuri dimineață în Rădăuți, unde împreună cu primarul Bogdan Loghin a verificat stadiul lucrărilor pe mai multe șantiere din municipiu. Gheorghe Flutur a mers, pentru început, la Centrul social pentru copii care suferă de autism, un proiect de 800.000 de euro, finanțat din fonduri europene pe Grupul de Acțiune Locală (GAL) Rădăuți.
„În acest centru s-au făcut investiții în cabinete pentru copii, dar și o sală de sport corespunzătoare, dușuri și băi, urmând să fie amenajate și terenuri de joacă pentru copii”, a arătat Flutur. El a subliniat faptul că acest centru este o investiție unică în județul Suceava, care va avea adresabilitate pentru copii din întregul județ. Șeful administrației județene a arătat că, tot pe aceste tipuri de proiecte, Primăria Rădăuți a mai construit și o grădiniță de 40 de locuri.
Tot miercuri, Gheorghe Flutur a vizitat șantierul de modernizare a centrului civic al orașului, unde deja s-au adus conductele pentru colectarea apei pluviale, s-a contractat pavajul, granitul pentru toată zona centrală și se va începe cu îngroparea cablurilor, care în momentul de față sunt agățate pe stâlpi.