Ca de fiecare dată, la final de stagiune, echipa de seniori a Clubului Sportiv Universitar Suceava a marcat încheierea sezonului competițional 2023-2024 printr-o cină festivă, care a avut loc luni seară, la Restaurantul Vivendi. Pe lângă jucători și conducători, care au venit însoțiți de familii, la eveniment au mai participat președintele Senatului Universității „Ștefan Cel Mare”, Valentin Popa, viceprimarul Lucian Harșovschi, reprezentantul Consiliului Local Suceava, principalul finanțator al echipei și Ciprian Anton, directorul Liceului cu Program Sportiv din localitate.
În alocuțiunile celor prezenți, jucătorii și membrii staff-ului au fost felicitați pentru sezonul foarte bun, încununat cu locul 7 în Liga Națională și li s-a urat vacanță plăcută. De asemenea, viceprimarul Lucian Harșovschi a dat asigurări că la anul pe vremea aceasta universitarii vor putea utiliza noua sală polivalentă de 5.000 de locuri, aflată în plin proces de construcție.
Trebuie amintit însă că o mare parte dintre handbaliști vor avea parte de o vacanță activă, aceștia urmând să reprezinte echipa Universității „Ștefan Cel Mare” la Campionatul European Universitar din Ungaria, din luna iulie, obiectivul declarat fiind acela de a câștiga un nou titlu continental, după cele cucerite în 2017, la Malaga, în Spania, în 2022, la Lodz, în Polonia, și în 2023 la Podgorica, în Muntenegru.