Etapa finală a Olimpiadei Naționale a Sportului Scolar la handbal masculin pe licee s-a desfășurat zilele trecute în Sala „Dumitru Bernicu”, în organizarea Liceului cu Program Sportiv Suceava și a Inspectoratului Școlar Județean Suceava.
Ehipa gazdă, LPS Suceava, a reușit să-și apere titlul de campioană cucerit anul trecut după ce a dispus în finala mare Colegiul Național „Mircea Eliade” Sighișoara cu scorul de 39-26. În faza grupelor, jucătorii conduși de Răzvan Bernicu au trecut de formațiile din București (45-37), Baia Mare (33-19) și Buzău (25-17), iar în semifinale de Ploiești (37-20).
Pe lângă medaliile de aur, gazdele și-au adjudecat și patru premii individuale. Emanuel Șerban a fost goalgheterul turneului, Codrin Dascălu cel mai bun inter stânga, Codrin Radu cel mai bun inter dreapta și Eduard Rusu cea mai bună extremă dreapta.
Antrenorul Răzvan Bernicu a mizat pe următorii jucători: Răzvan Rîpă, Claudio Zaharia – Codrin Radu, Bogdan Niculaie, Emanuel Șerban, Codrin Dascălu, Teodor Ilucă, Andrei Rață, Eduard Rusu, Andrei Carvațchi, Sebastian Bazga și Davide Puiu.
Liceul Teoretic „Traian” București și-a adjudecat medaliile de bronz, după ce s-a impus în finala mică în fața Colegiului Național „Mihai Viteazu” Ploiești cu scorul de 42-38.