Copiii și cadrele didactice din cadrul Grădiniței cu Program Normal Obcini au primit vizita unui grup de români din Ucraina, din localitatea Ostrița, recent înfrățită cu municipiul Suceava. Mai exact, a cadrelor didactice de la Grădinița „Cheiţa fermecată”, însoțite de primarul localității Ostrița, Vasile Ţurcan. Vizitatorii au fost întâmpinați de directoarea GPN Obcini, Maria Todereanu, care le-a făcut turul instituției și le-a răspuns la întrebări.
Evenimentul a avut loc în cadrul proiectului educațional transfrontalier România-Ucraina "Oglinzi și punți", coordonat de dir., prof. consilier școlar Maria-Adriana Nichitean (CJRAE Suceava) și profesor psiholog Burla Marinela (Centrul de Dezvoltare Profesională a Cadrelor Didactice a Consiliului Sătesc Ostrița) în care GPN Obcini este partener.
Vizitatorii au participat la atelierele de lucru părinți-copii cu tematica „Familia”, precum și la o piesă de teatru, „Scufița Roșie”, susținută de educatoarele Alexandra Blîndu și Paraschiva Tudose. La finalul acesteia, consilierul școlar CJRAE Suceava, Otilia- Ramona Anghelescu a surprins preșcolarii cu întrebări despre poveste mai puțin obișnuite, care au vizat importanța familiei și legăturilor din interiorul acesteia: „Unde era tatăl Scufiței Roșii?”, „De ce era bunica singură?”, „Unde era bunicul?”, „Cine este lupul dacă l-am compara cu o persoană din viața reală?”, „Ce prieteni de familie din poveste ați reținut?”, „Voi aveți prieteni de familie pe care vă puteți baza?”, „Ce se poate întâmpla dacă nu respectați sfaturile părinților?”, „Ce sfaturi bune primiți de la părinții voștri?”, „Care sunt lucrurile cele mai importante care țin o familie unită?”
Cei 80 de copilași prezenți au fost receptivi și au dat răspunsuri diverse, interesante, surprinzătoare chiar, care au fost apreciate de vizitatori, fiecare demonstrând unicitate și inocența, dar și o parte din ceea ce au învățat până atunci, în cadrul activităților educaționale în care au fost implicați.