La Biblioteca Bucovinei „I. G. Sbiera”, Sala de Artă „Elena Greculesi”, va avea loc, vineri, 24 mai 2024, la ora 13:00, lansarea volumelor „Paradisul furat” și „Cerșetorii de începuturi”, semnate de Bogdan Galanton-Moroșan.
Prezintă: Adrian Dinu Rachieru și Alexandru Ovidiu Vintilă.
Evenimentul cultural este organizat de Biblioteca Bucovinei, Societatea Scriitorilor Bucovineni (SSB), Rotary Suceava - Bucovina.
Bogdan Galanton-Moroșan ar fi împlinit în acest an, pe 11 august 2024, 50 de ani. Consilier superior la Garda Forestieră Suceava, Bogdan Galanton a plecat dintre noi în noaptea dintre ani, la trecerea în 2024, lăsând în urmă inimi îndurerate.
Bogdan Galanton Moroșan a absolvit Facultatea de Silvicultură de la Suceava și a făcut și un masterat în comunicare la Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava. Înainte de a lucra la Garda Forestieră, Bogdan a avut o mulțime de alte activități în care a fost implicat, inclusiv în presă.
În perioada 1993-1996, a fost redactor la Uniplus și Radio AS, la Nord Press Suceava și la Monitorul de Suceava. Bogdan a mai fost inginer silvic la AMBRO și la Direcția Silvică Suceava, comisar în cadrul Comisariatului General al Gărzii Naţionale de Mediu și consilier al Direcției Generale de Control Silvic şi Cinegetic din cadrul Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, iar apoi la Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare Suceava.
Puțini știu poate că sub pseudonimul CDL - „Crucea de Lemn”, pe pagina de Facebook cu acest nume, Bogdan Galanton-Moroșan scria poezii și nu numai, dovedind o sensibilitate aparte, pe care nu o arăta în viața de zi cu zi, unde profesia îi impunea să fie mai sobru, mai dur chiar, mai intransigent.