Liberalii au lansat duminică, la Rădășeni, candidatura lui Neculai Perju pentru un nou mandat de primar al acestei comune. La manifestarea care s-a desfășurat la căminul cultural din Rădășeni au fost prezenți președintele Organizației Județene Suceava a PNL, Gheorghe Flutur, parlamentarii Bogdan Gheorghiu și Daniel Cadariu, precum și candidatul liberal la Primăria Fălticeni, Codrin Benţa, directorul Colegiului „Nicu Gane”, „în compania a peste 300 de locuitori ai comunei”, după cum se arată într-un comunicat de presă transmis de PNL. Comuna Rădășeni a fost catalogată de Flutur drept „locomotivă liberală a zonei Fălticeni”.
Nicolae Perju și-a anunțat realizările și programul pentru un nou mandat - 13 km de rețea de apă și canalizare finalizate, cu alți 7 km de rețea ce vor fi finalizați în perioada imediat următoare, drumuri asfaltate în toată comuna, proiectul de gaz metan care începe zilele viitoare și are o valoare de 9 milioanele de euro pentru Rădășeni. „Sunt școli și grădinițe modernizate și dotate, dispensar medical, cămin cultural, o comună, așa cum se spune în popor, pusă la 4 ace. Inclusiv drumurile județene care traversează Rădășeniul sunt impecabile, iar pentru următorul mandat Nicolae Perju are proiecte ambițioase de aducere a tinerilor acasă, de parteneriate cu Fălticeni și de intrare în circuitul turistic al acestei frumoase localități din vatra Fălticeni. Nicolae Perju este un model de administrație liberală pentru toată zona Fălticeni, pentru toți din județul Suceava și un exemplu de bune practici pe care îl prezint foarte des altora”, a afirmat Gheorghe Flutur.