Bucovina Rădăuți, care devenise încă din urmă cu o săptămână matematic câștigătoare a play-off-ului Seriei I, a pierdut meciul din ultima etapă susținut în deplasare, cu Știința Miroslava. Formația ieșeană s-a impus cu scorul de 3-1, grație reușitelor semnate de Nemțanu (’17 și ’26) și autogolul lui Pintilei(’61). Rădăuțenii au redus din handicap prin Robert Ciobanu, din penalty, în minutul 87.
Bucovina: Puianu – Monah, Gafencu, Nistor, Grosu, Căinari, Serediuc, Bălan, Netbai, Popovici, Stoian. Antrenor: Ovidiu Murariu. Au mai intrat: R. Ciobanu, Hopulele, Pintilei și Bejenar.
În celălalt meci din ultima rundă a play-off-ului Seriei I, FC Bacău a câștigat pe terenul concitadinei CSM Bacău, cu scorul de 1-0.
Clasament final play-off: 1. Bucovina Rădăuți 43p, 2. FC Bacău 42p, 3. CSM Bacău 39p, 4. Ştiința Miroslava 36p.
Manșa tur a semifinalelor barajului de promovare în Liga a II-a, programează miercuri, de la ora 18.00, meciurile CSM Focșani – Bucovina Rădăuți și FC Bacău – Metalul Buzău. Partidele retur vor avea loc sâmbătă, cu începere de la ora 17.30.