„Mașina cu poeți” în haină nouă

MOTTO: „Am spart lumina cu acul / Să văd realitatea” (Gheorghe Bodnariuc)

Cenaclul transfrontalier „Mașina cu Poeți” a fost înființat în toamna lui 2016, de universitara Gina Puică și de poetul Vasile Tărâțeanu, pe un autobuz Cernăuți - Suceava, Gina Puică fiind atunci lector la Catedra de Filologie, din cadrul Universității Naționale „Iuri Fedkovici” din Cernăuți. Prima întâlnire a cenaclului a avut loc în septembrie 2016, la Centrul Cultural „Eudoxiu Hurmuzachi” din Cernăuți, întâlnire la care au participat Gina Puică, Constantin Severin, Constantin Horbovanu și George Sauciuc (Suceava), Vasile Tărâțeanu, Ștefan Broască, Dimitrie Covalciuc, Vasile Bâcu, Nicolae Haucă, Ilie Popescu, Vitalie Zâgrea (Cernăuți) - care i-a luat și un interviu lui George Sauciuc, despre Transfrontalier. Invitații speciali ai primei întâlniri au fost Marin Gherman, de la Universitatea cernăuțeană, și Constantin Severin, Suceava.

Prima întâlnire din România a cenaclului transfrontalier s-a desfășurat la Suceava, la Observatorul Științifico-Fantastico-Astronomic, pe 23 octombrie 2016.

La invitația dnei primar Violeta Țăran – care ne primește cu drag, an de an -, pe 19 mai a.c., „Mașina cu Poeți” va poposi la Berchișești.

La Cernăuți, în „orașul încărunțit de zări”, îndrăgostiții de cuvânt și ultimii visători ai veacului, din cadrul Cenaclului transfrontalier „Mașina cu poeți”, au trăit clipa renașterii prin adevărate „transfugii de candoare, dintr-o duminică în floare” (Arcadie Suceveanu).

Întrunirea transfrontalieră a revenit, ca formă de organizare, la rețeta începuturilor, începuturi patronate de Gina Puică și de Vasile Tărâțeanu, format propus de Nicolae Șapcă, la ultima întâlnire din „satul cu oameni frumoși”, Sadova: Cuvânt introductiv, Poveste de istorie, 2 Invitați speciali (din Ucraina și din România), 5 participanți din România, cu câte o poezie, 2 participanți din Ucraina, cu câte o poezie, analiza textelor prezentate de invitații speciali, momente artistice.

Invitații speciali, din Bucovina de Nord și din Bucovina de Sud, au fost avocatul Gheorghe Bodnariuc și universitarul Neculai Marcel Flocea, fiecare prezentând un colaj din scrierile proprii, supuse, apoi, analizei celor prezenți.

Ziua ta, Semnul fatal, Umbra, În așteptare, Urmașii războiului, Lumină spartă, Revenire, Pârât de vis, Regăsire, Călătorie, Probabil, Nimic nou, Visul de sus, Soare pentru tren – sunt câteva din poeziile care au schițat un portret artistic avocatului Gheorghe Bodnariuc.

Aflat „în căutarea timpului vândut pe toți anii”, într-o vreme în care „trenul îi va deveni casă”, Gheorghe Bodnariuc a prezentat o poezie-esență sau o esență a poeziei în care predomină stilul gnomic și confesiunea sapiențială, o poezie concentrată și unică, o punere în scenă poetică a unui cod de legi proprii, în care sentința lăuntrică este metaforică. „Acolo unde toamna își va pierde mințile / Toți vor accepta realitatea…”

Colegii de breaslă au interpretat poezia lui Gheorghe Bodnariuc cu ochiul minții și al sufletului și au descifrat anumite sentințe poetice: „poezia lui Gheorghe Bodnariuc prezintă un proces personal în care poetul își pune sufletul pe masă, amintind de procesul lui Dumnezeu” (Dorin Misichievici), sau „o poezie experimentală, o jonglare a personificării, paranteze poetice care pun în valoare contururile unui stil propriu, este o poezie care are dreptul să existe” (Gheorghe Ungureanu), „momente foarte semnificative, un fel de teatru al absurdului, cu un singur actor, o lumină interioară care răzbate din fiecare cuvânt”(Vasile Carlașciuc).

După debutul în revista câmpulungeană „Însemnări Bucovinene” și în „Gazeta de Herța”, inginerul Neculai Marcel Folcea a oferit audienței un pasaj de proză, ”Poveste tristă cu un cerb fără stea în frunte” („A fost odată un cerb prea încrezător în oameni…”), și câteva din proverbialele-i poezii care, sub masca ludicului, ascund trăiri adânci, sentimente furate, gânduri nostalgice și visuri măsurate, de-a lungul și de-a latul, cu palma cuvântului. Poezia lui Neculai Marcel Flocea se remarcă printr-un tablou audio-vizual, caracterizat prin cadență și autenticitate, printr-o construcție prozodică aproape perfectă, ca incantație a sufletului, o poezie în care muzica și cuvântul merg mână în mână – Să ai, să fii; Picuri de ploaie; Balada proverbelor; Dor de tine; Drum către tine; Primăvara, Femeia; Eram, erai.

Poezia lui Neculai Marcel Flocea este „o poezie care poate fi cântată, o adevărată pledoarie pentru rimă” (Maria Toacă), „o poezie cu mesaj” (Vasile Aioanei), „o reîntoarcere la natura care luptă cu noi” (Dorin Misichievici), „o dezvoltare a mottoului în viziunea sa” (Nicolae Șapcă), „un vânător de cuvinte, pentru că Marcel nu poate să nu scrie…” (Vasile Bâcu), „o poezie care presupune o foarte bună cunoaștere a lumii și a cărților, presupunând o altfel de cunoaștere, prin cuvântul poetic” (Paraschiva Abutnăriței), „o răstălmăcire a sufletului și a sufletelor celorlalți…” (Elena Mândru).

Drumul vieții a devenit, prin cuvântul însetat de trăire, un drum al poeziei pe care au pășit invitații, punându-și în talgerul timpului, propriul suflet: „E târziu să-mi mai fac aripi din șindrilă ca să-mi iau zborul spre veșnicie…” (Nicolae Mitencu), „S-asculți ce șoptesc rădăcini de copaci…” (Monica Buhac), „La picioarele tale, nu este o lume, ci doar un prag pe care ai învățat să-l treci…” (Gabriel Todică), „ți-ai pus visele la uscat / pe gardul de sârmă ghimpată / ce desparte două lumi / ce au vrut să-și împartă / neliniști și cuvinte, / simboluri și gânduri, / jumătăți de măști / sau măștile jumătății…” (Ioan Caulea)…

Poezia a mers mână în mână cu muzica, versurile s-au transformat în cântec, un cântec al reîntregirii și al regăsirii: Luminița Demianic, Dumitru Caulea, Carolina Jitaru, Nicolae Mitencu, Natalia Proțiuc. Cadrul pictural al întâlnirii de suflet a fost realizat de Leonid Popescu din Chișinău și de Andrei Jitaru din Mălinești, regiunea Cernăuți, Tema deportărilor a fost comună pentru ambii mânuitori ai penelului. Pictorul de la Mălinești, Andrei Jitaru, a explicat că o parte din tablourile sale exprimă, metaforic, tragedia neamului nostru, oasele căruia albesc Siberia: „În lumea culorilor eu mă simt liber. Am stilul meu și mă țin de el. Unele din lucrările mele nu au caracter național, tragedia umană este generală pentru toți. Mi-au povestit că printre deportații în Siberia erau și multe fețe bisericești. A fost un caz când un preot începător, care încă nu știa bine rânduielile bisericești, a fost rugat să țină o slujbă în fața celor aflați la un pas de moarte. Dumnezeu i-a dat puteri și el și-a îndeplinit misiunea, iar pe fața lui curgeau șiroaie de lacrimi. Aceasta m-a dus la ideea să pictez un cap de om care exprimă chinurile vieții lui și gândurile cu care se alină” - ut pictura poesis! „Tablourile lui Andrei Jitaru exprimă profunzimea gândirii umane, ca rezultat al frământărilor sociale. Iar prin picturile sale sacrale, Leonid Popescu apropie Omul de Divinitate”. (Vasile Carlașciuc)

În urma întâlnirii transfrontaliere, Cernăuțiul s-a mai îmbogățit cu două daruri: Colecția „Magazin istoric”, din 1967, dăruită, cu generozitatea-i cunoscută, de Constantin Bulboacă, și „Zbor”, primul număr al revistei Cenaclului literar-artistic „Nicolae Labiș” din Fălticeni.

În așteptarea noii întâlniri, de la Berchișești, în care inimile nu au granițe, viața continuă să-și scrie povestea pe un alt front…

Luminița Reveica Țaran