Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
joi, 16 mai 2024 - Anul XXIX, nr. 113 (8642)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9762 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,717 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   4 imagini |   ø fişiere video

„Prologos”, expoziția artistului ieșean Florin Buciuleac, la Galeria de Artă „Ion Irimescu” Suceava

Joi, 16 Mai 2024 (09:39:24)de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

La Galeria de Artă „Ion Irimescu” din municipiul Suceava va avea loc vineri, 17 mai 2024, începând cu ora 18.00, vernisajul expoziției „Prologos”, expoziție realizată de artistul ieșean Florin Buciuleac.

Evenimentul cultural va fi prezentat de poetul Liviu Apetroaie. Invitat special, pentru un moment artistic, este cantautorul Adrian Beznă.

Această expoziție, spune artistul Florin Buciuleac, „este o plăcută ocazie de a mă reîntâlni cu prieteni dragi, cu un spațiu nou pentru mine, cu artiști extraordinari. Tematica nu rezultă explicit, ci doar intenția mea de a mă prezenta, de a vă propune stările, trăirile mele artistice”.

Florin Buciuleac s-a născut pe 14 aprilie 1968, în localitatea Lespezi, județul Iași. Este absolvent al Liceului de Arte ,,Octav Băncilă” Iași, absolvent al Academiei de Arte „George Enescu” Iași, 1996, clasa prof. Ion Neagoe și Atena Simionescu, licențiat în arte vizuale și design al Facultății de Artă, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, din anul 2000, membru al Societății Culturale ,,Junimea 90 Iași”, din anul 1998.

 

·        Expoziții, premii

 

Activitate profesională: profesor la Liceul de Arte ,,Octav Băncilă” Iaşi, 1997- 2000; curator la Muzeul Național al Literaturii Române din Iași, 2000-2016, colaborator al multor edituri și reviste literare din România și din străinătate, ca grafician și editor. Expoziții personale: Februarie 2020, Künstlercafé auf der Kulturinsel Stuttgart; august, 2019, Stuttgart; aprilie, 2019, Ambasada României Madrid; septembrie, 2014, Copou Park, Iași, Graphics; iulie, 2013, Trianon Galleries, Iași, Graphics; martie, 2008, ,,N. Tonitza” Galleries, Bîrlad, Paintings; iulie, 2007, Bistriţa-Năsăud, County Museum, Graphics, Paintings; septembrie, 2006, ,,N. Tonitza” Galleries, Bîrlad, Graphics; ianuarie, 2005, ,,Horia Bernea” Galleries, Ipoteşti, Botoşani, Graphics; aprilie, 2004, ,,Pod Pogor-Fiul” Art Gallery, Iaşi, Graphics; septembrie 2002, German Goethe-Zentrum, Iaşi, Paintings; aprilie, 2002, ,,Pod Pogor-Fiul” Art Gallery, Iaşi, Graphics; septembrie, 1997, Oradea, Paintings; martie, 1997, Pogor House, Iaşi, Paintings; iulie, 1995, Trianon Galleries, Iaşi, Graphics.

Autor a două albume: Chipuri (Faces), Opera Omnia Publishing, Iași, 2012, Tâmpla, Convorbiri Literare Publishing, Iași, 2008 (portraits), premiul Apler (Asociația Publicațiilor Literare și Editurilor din România), Premiul Teiul de Argint (Silver Linden Prize), Botoșani, 2012, și distins cu premiul ,,Artist al Cetații” al Primăriei Iași.

 

Expoziții de grup: 1994, 1995, 1997, 2000, 2003, 2005, 2007, 2010, 2014; Iaşi, Timişoara, București, Galaţi, Bârlad,Chişinău, Bistrița, Sighișoara, Mediaș, precum și în străinătate: Canada, Franța, Belgia.

 

·        Mărturisiri

 

Artistul ieșean Florin Buciuleac spune că s-a format într-un loc în care, peste tot ce se petrece în lume, cel mai mult contează emoţiaşi starea sufletească a fiecăruia.„Eu desenez o lume în mijlocul căreia mă aflu uimit, trist sau plin de speranţă, iar printablourile mele vreau să arăt că nimic nu valorează în viaţa omului mai mult decât gândul bunşi speranţa că trăieşti ca să atingi lumea cu orice mijloc poţi, pentru a-i face pe semenii tăi săgândească mai departe de tine la binele pe care trebuie să-l producem şi să-l protejăm fiecaredin noi”.

Este vorba, explică artistul, despre „călătoria în interiorul unui ochi uriaş, care oglindeşte formele emoţiilor mele interioare,atingerea pe care încerc să o adaug lumii în care trăiesc, înariparea omului care poate fi înorice ipostază înger, meditaţia asupra faptului că lumea este exact atât cât o gândeşti, o cauţi şi o priveşti”.

Pentru a ne atrage și mai mult în lumea lui, în lumea artei sale, Florin Buciuleac ne spune că „adevăratele valori umane de care nu trebuie niciodată să ne îndepărtăm, furaţi de trepidaţiile violente ale unei lumi care goneşte, sunt cele pe care doresc să le amintesc, aşa cum le văd eu: iubirea de semeni, compasiunea, frumuseţea care musteşte în sufletul tânărului, dragostea pentru părinţi şi pentru locul din care te-ai ridicat, împărtăşirea binelui şi a frumosului, lupta pentru bine. Cu aceste valori putem călători atât de mult încât putem depăşi marginile pe care ni le impune viaţa fizică. Locul în care vei ajunge după cea mai mare călătorie - viaţa - este acelaşi din care pleci, dar în care lumea a fost atinsă deja de bine, de frumos”.

 

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului „Prologos”, expoziția artistului ieșean Florin Buciuleac, la Galeria de Artă „Ion Irimescu” Suceava.
 Vizualizări articol: 729 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
„Prologos”, expoziția artistului ieșean Florin Buciuleac, la Galeria de Artă „Ion Irimescu” Suceava0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Alte titluri din Ultima ora local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei