Caravana „10 pentru folclor” se va opri de Ziua Europei, pe 9 mai 2024, de la ora 15:00, pe esplanada Casei de Cultură a Sindicatelor Suceava, unde artiști îndrăgiți vor răspândi bucurie sucevenilor prin cântecele pe care le vor interpreta.
Publicul este invitat să participe la un spectacol în care vor evolua prestigioasa Corală preoțească „Ștefan Nosievici”, condusă de părintele protopop Ionel Doru Budeanu,dar și artiști de muzică populară foarte iubiți: Ancuța Corlățan și Viorica Macovei.
La spectacol va fi prezentă și Iustina Irimia Cenușă, care vine la Suceava în dublă calitate, de interpret de muzică populară, dar și de director al Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani. „10 pentru folclor” are un parteneriat cu Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani încă din anul 2019. În februarie 2024, „10 pentru folclor” Suceava a fost cu caravana în localitățile botoșănene Gorbănești, Albești și George Enescu.
La fel ca în fiecare an, Caravana „10 pentru folclor” promovează și tineri talentați, între aceștia numărându-se surorile Diana și Teodora Seserman, dar și Ansamblul „Eco-folclor” al Colegiului Economic „Dimitrie Cantemir” din municipiul Suceava, coordonat de director prof. Mihaela Beșa și prof. Adriana Busuioc. Pe scena din centrul Sucevei vor urca și vor evolua și copiii de la Grădinița Obcini, în frunte cu directorul Maria Todereanu.
Inițiatoarea proiectului „10 pentru folclor”, Mihaela Bârsan, a spus că a pregătit ceva deosebit pentru iubitorii de folclor ce vor participa pe 9 mai 2024 la spectacolul din centrul municipiului Suceava.
„Fiind Săptămâna Luminată, ne-am gândit să pregătim și ceva religios, iar pentru asta țin să îi mulțumesc foarte mult părintelui protopop Doru Budeanu, care are o corală extraordinară și a pregătit un repertoriu special pentru acest eveniment. Vom avea și câteva momente patriotice, de înaltă ținută artistică, care vor aduce multă emoție în rândul publicului care va alege să ia parte la concert. Mulțumesc tuturor artiștilor implicați în acest spectacol și, în mod special, domnului primar al municipiului Suceava, Ion Lungu, care a susținut și promovat foarte mult proiectul <10 pentru folclor>. Fără implicarea Primăriei Municipiului Suceava nu am fi reușit să ducem povestea caravanei folclorului la un nivel atât de ridicat. Vom sărbători, așadar, Ziua Europei, evidențiind frumusețea și unicitatea tradițiilor poporului român într-o Europă unită și puternică. Vă așteptăm alături de noi, într-un număr cât mai mare, la un eveniment care va scrie istorie”, a transmis Mihaela Bârsan.
Spectacolul de joi, 9 mai 2024, este organizat de Asociația „10 pentru folclor”, în parteneriat cu Primăria Municipiului Suceava, Inspectoratul Școlar Județean Suceava, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava. Organizatorii mulțumesc și sponsorilor implicați la acest eveniment: SC Ritmic COM SRL, Matteo Rustic Construct, Araisa Group, SC Tim Group SRL, Restaurant Casa Negru, Cofetăriile Ambianța și Platouri Tavioti.