La Muzeul Arta Lemnului (MAL) din Câmpulung Moldovenesc va avea loc, vineri, 10 mai 2024, de la ora 18:00, vernisajul expoziției temporare de tapiserie „Suflet și culoare - Retrospectiva unei vieți: Maria Cojocari”.
Peste 50 de lucrări, realizate din lână naturală, aduc în fața publicului o explozie de culori vii, ale căror motive variază de la cele populare, până la unele complet abstracte, anunță organizatorii. Tehnica folosită este lipirea lânii tăiate la câțiva milimetri, prin suprapuneri de culori și fond negru pentru contrast.
„Arta a fost pentru mine un refugiu din calvarul vieții zbuciumate ce m-a urmărit mereu. Am fost o luptătoare ce a știut să iasă învingătoare din orice înfruntare și, permanent, culoarea a fost cea care mi-a încălzit inima, cea care m-a iubit cu adevărat”, spune Maria Cojocari.
Artista s-a născut pe 24 iunie 1946, în Câmpulung Moldovenesc. A urmat școala tot în Câmpulung, apoi a parcurs cursurile Facultății de Arte Plastice „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. După absolvire, a lucrat în învățământ, la Clubul Copiilor/Casa Pionierilor, dar și la Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc, Colegiul Național „Dragoș Vodă” sau Liceul de Construcții. În acest timp, artista a avut expoziții personale și colective, cu diferite tehnici: ulei, acuarelă, grafică, colaj, tapiserie, măști. Publicul este așteptat la vernisajul expoziției ce va avea loc pe 10 mai 2024, la ora 18:00, la Mansarda MAL, pentru a se bucura de povestea cu suflet și culoare a artistei Maria Cojocari. Evenimentul se va desfășura în colaborare cu partenerul oficial al Muzeului Arta Lemnului (MAL) din Câmpulung Moldovenesc, în 2024, Restaurant Parc.