Un autovehicul marca BMW Seria 3 a ars duminică aproape în totalitate. Incidentul a avut loc pe șoseaua de centură a municipiului Suceava, iar cauza incendiului este un scurtcircuit electric la compartimentul motor.
Pentru stingerea flăcărilor care au cuprins mașina au intervenit pompierii Detașamentului Suceava, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă.
Din fericire, nimeni nu a fost rănit și nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.