Circuitul Prejmer Raceway, de lângă Brașov, a găzduit zilele trecute Cupa României 2024 la karting, întrecere la care s-au aflat pe grila de strat și tinerii piloți suceveni Vladimir și Andrei Rebenciuc, elevi la Școala Gimnazială Nr. 3.
O surpriză plăcută a constitut-o prestația mezinului Andrei, în vârstă de 6 ani și jumătate, care a evoluat calculat și curajos, ceea ce i-a permis să ocupe la final locul al treilea la clasa PUFO, după ce anul trecut și-a făcut debutul în cursele de karting la categoria inferioară, PROMO.
În condițiile în care anul trecut a concurat foarte bine la Clasa PUFO, izbutind să câștige Cupa României și să devină vicecampion național, Vladimir, care va împlini în curând 9 ani, a trecut în 2024 la categoria superioară, MINI 60, rezervată piloților cu vârsta cuprinsă între 8 și 12 ani.
Aflat în plin proces de acomodare cu noile condiții de concurs și cu puterea superioară a monopostului său, Vladimir a încheiat întrecerea de Cupa României din startul sezonului pe locul al zecelea, din 19 concurenți, marja sa de progres fiind una semnificativă.